revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

descrierea călătoriei captivităţii din ultimele două capitole ale cărţii
Faptelor sunt foarte precis identificate. 70 Melita era până atunci o
insulă necunoscută, aşa cum se observă din tonul autorului 71 (Fapte
28, 1) dar şi al Sfântului Pavel, al soldaţilor şi al experimentaţilor
corăbieri alexandrini. Dacă ar fi fost un loc cu care corăbierii să fi
fost familiarizaţi, ar fi fost folosit toponimul de mai multe ori în
descrierea evenimentelor din această insulă. Nu putem neglija nici
că autorul îi menţionează numele abia după ce a ajuns cu
povestirea în momentul întâlnirii cu băştinaşii, de la care a aflat cu
siguranţă acest apelativ.
Această insulă cu nume de miere 72 era o insulă cu ploi
abundente şi frig toamna târziu (Fapte 28, 2), cu vegetaţie şi faună
bogată şi variată, din care nu lipseau pădurile, plantele melifere şi
reptilele (Fapte 28, 3, 4), având locuitori pe care sfântul Luca îi
numeşte barbari (Fapte 28, 2, 4) şi închinători la zeiţa Δίκη (Fapte
28, 4).
Iernile erau geroase, vânturile foarte puternice şi ţărmurile
nisipoase. Unul din golfurile acestei insule este descris de Sfântul
Luca cu termenul διταλλασον, locul în care corabia care purtase
cele 276 de suflete îşi află sfârşitul 73 iar călătorii au văzut din nou
lumina soarelui şi uscatul, după o perioadă de patruzeci de zile.
Este evident din naraţiune că Melite nu se afla pe ruta vaselor
alexandrine. 74
70 Aşa sunt portul Adramit (27, 1); Sidon (27, 3); „şi străbătând marea Ciliciei şi
a Pamfiliei, am ajuns la Mira Liciei” (27, 5); am ajuns într-un loc numit
Limanuri Bune, lângă Salmone (27, 8); „eram purtaţi încoace şi încolo pe
Adriatica” (27, 27); Siracuza (28, 12); Regium, Puteoli (28, 13);Forul lui Apius
şi Trei Taverne (28, 15); Roma (28, 14, 16). Cu multă precizie menţionează
Luca şi locurile zărite în apropierea rutei pe care au urmat-o: „am plutit pe lângă
Cipru” (27, 4); „am ajuns în dreptul Cnidului…am plutit pe sub Creta, pe lângă
Salmone” (27, 7); „trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda” (27,16);
„temându-se să nu cadă în Sirta” (27,17).
71 Επέγνωμεν- am aflat (abia atunci).
72 το μελι, ιτος=miere – Vezi: MAURICE CARREZ şi FRANÇOIS MOREL,
Dicţionar grec-român al Noului Testament, traducere de Gheorghe Badea,
Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 181.
73 la vechii greci, ca şi la englezii de astăzi, corabia este considerată o fiinţă
însufleţită (sheep, de la she=ea) – Vezi: Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie
jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti 2001, p. 1619.
74 MARIO BUHAGIAR, Op. cit., p. 186.
94