revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

de către credincioşi, urmată de confirmarea arhiereului (potrivit
reglementării statornicite de Statutul organic al lui Şaguna, din
1868). Totuşi, în multe comunităţi greco-catolice, se păstra încă
tradiţia alegerii preotului de către parohieni, iar atunci când
dorinţele acestora erau diferite de voinţa ierarhului, izbucneau
veritabile conflicte, unele chiar sângeroase şi dramatice, aşa cum
este cazul de la Feldru (Năsăud). În continuare, se prezintă starea
materială şi statutul social al preoţimii române; interesant de
precizat că acest statut era influenţat în primul rând de biserica
(lăcaşul) în care preotul slujea: dacă aceasta era din piatră sau alte
materiale rezistente, mare, nouă, întreţinută cu noi ornamente sau
picturi şi statutul preotului era unul deosebit. În acest sens, pot fi
explicate strădaniile depuse deopotrivă de clerici şi credincioşi
pentru a construi ori repara şi înfrumuseţa lăcaşurile de cult, în
care erau încorporate însăşi imaginea şi prestigiul comunităţii. Sunt
supuse analizei şi „dinastiile” preoţeşti întâlnite atât la ortodocşi,
cât şi la greco-catolici, veniturile clerului, dar mai ales „puterea
modelului”: preotul în societate. Ultima parte a capitolului şi a
lucrării este dedicată rolului preoţimii în viaţa culturală a societăţii
româneşti din Transilvania; sunt prezentate atât instituţiile de
învăţământ patronate de Biserica Greco-Catolică, cât şi cele aflate
sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe. Importanţa preotului într-o
comunitate era accentuată de pregătirea sa, de implicarea în buna
funcţionare a şcolii confesionale, el având atribuţii pe linie şcolară
la fel de importante ca şi cele liturgice şi pastorale. Astfel,
„protopopul deţinea calitatea de inspector al şcolilor confesionale
pe cuprinsul tractului protopopesc, iar preotul,la nivelul parohiei,
avea obligaţia de a asigura cateheza, mai intens în satele mixte,
precum şi calitatea de director al şcolii confesionale din parohia
sa”. Autorul subliniază şi faptul că activitatea preoţimii române de
promovare a intereselor învăţământului şi şcolii confesionale s-a
făcut şi cu ajutorul asociaţiilor culturale care „au constituit un
factor activ şi dinamic de unitate naţională, pe deasupra barierelor
politice artificiale, înscriindu-se ca o armă eficientă în arsenalul
militantismului politic”. Bineînţeles, ASTRA este cea dintâi astfel
de asociaţie unde întâlnim, atât la nivel central, cât şi local, cea mai
mare parte a elitei româneşti rurale şi urbane.
Aşadar, cercetând starea religioasă a românilor ardeleni din
295