revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

Următorul capitol, Aspecte privind relaţiile
interconfesionale, începe cu o radiografie legislativ-demografică a
biconfesionalismului românesc transilvănean, urmând apoi un
interesant subcapitol, care prezintă schimbările de confesiune, cu
situaţii şi modalităţi concrete. Aici se precizează faptul că între
cele două confesiuni româneşti ale Transilvaniei a existat o linie
teritorial-administrativă de delimitare. Chiar şi aşa, relaţiile dintre
cele două Biserici româneşti ardelene au fost variabile, cu o gamă
foarte largă de raporturi, de la cele senine, de colaborare şi
solidaritate, până la cele mai tensionate, ajungându-se uneori la
separarea strictă a românilor pe criterii confesionale. Autorul mai
subliniază faptul că „un câmp al întâlnirilor şi interferenţelor dintre
ortodoxie şi greco-catolicism a fost cel al convertirilor, individuale
sau colective, ale preoţilor sau ale mirenilor, din convingere sau
din interes, dinspre ortodocşi spre greco-catolici sau în sens invers,
dinspre greco-catolici spre ortodocşi”. Sunt prezentate cinci cazuri
colective de schimbare de confesiune: Apahida (Cluj), Rogoz
(Lăpuş), Gothatea (Hunedoara), Săcel (Maramureş) şi Stârciu
(Sălaj), primele trei, dinspre ortodocşi spre greco-catolici, iar
ultimele două, în sens invers. Sunt amintite apoi căsătoriile mixte,
cu problemele pe care acestea le ridicau: „stabilirea modalităţii de
încheiere a unei căsătorii mixte confesional care să fie la fel de
legitimă în cadrul bisericilor implicate şi a statului, a educaţiei
religioase a copiilor rezultaţi din astfel de uniuni matrimoniale, a
comunităţii religioase de care urma să depindă cultic o asemenea
familie mixtă”. Nu sunt uitate nici cazurile de convertiri
individuale; acestea, deşi interesante, au fost „în mod evident
puţine la număr şi departe de a mai reprezenta o tendinţă generală
sau un fenomen de masă”, având motivaţii diverse care ţineau de
specificul şi de condiţiile particulare ale fiecărui caz în parte.
Această parte se încheie cu prezentarea unor cazuri de imixtiuni în
viaţa bisericească a confesiunii coabitante, mai concret cu cazurile
de servicii religioase acordate de preoţii unei confesiuni unor
credincioşi ai celeilalte confesiuni.
Ultimul capitol, intitulat Biserica românească şi societatea
transilvană, începe cu problema instituirii preoţilor. Aducerea unui
preot într-o parohie se făcea, în Biserica Greco-Catolică, prin
numire directă de către episcop, iar în cea Ortodoxă, prin alegerea
294