revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

postulează un monoteism de factură filozofică şi iudaică în acelaşi
timp (conform Sf. Grigorie), care exclude pluralitatea persoanelor
divine. Revelaţia lui Dumnezeu unic în fiinţă şi întreit în ipostasuri
este reinterpretată dintr-o perspectivă strict raţională, care exclude
paradoxul şi coincidenţa contrariilor. Metodologia sa este dublă: pe
de o parte, revizitează datele biblice conferindu-le o nouă
interpretare, pe de altă parte încearcă să îl discrediteze pe Sf.
Vasile cel Mare, cu a cărui scriere Adversus Eunomium
polemizează, proferând o serie de invective la adresa personalităţii
şi activităţii sale. Intervenit în această luptă din obligaţii morale,
bisericeşti şi familiale, Sf. Grigorie îl bate pe Eunomie cu propriile
lui arme. El demonstrează modul abuziv în care hermeneutica
eunomiană se raportează la textul sacru precum şi inconsecvenţa sa
logică în aplicarea teologică a categoriilor aristotelice. Poate
surprinzător la un autor deprins cu demonstraţiile riguroase este
faptul că Sf. Grigorie recurge la armele retoricii pentru a-l
neutraliza pe Eunomie şi din punct de vedere uman. Prezentându-l
în antiteză cu fratele său mai mare, episcopul Cezareei Capadociei,
Eunomie este aşezat într-o filiaţie mai puţin nobilă, atât din
perspectivă spirituală cât şi trupească. Acesta este ucenicul lui
Aeţiu, un fost fierar care practică o doctrină nouă pentru a acumula
câştig şi faimă şi este fiul unui agricultor care pare să fi avut un
minim de educaţie. Indicarea originii modeste a ereziarhului are
scopul de a avertiza cititorii asupra lacunelor sale intelectuale şi
spirituale, de a-l decredibiliza în ochii acestora. Deşi tratatul în
ansamblul său urmează linia unor demonstraţii riguroase, cu
expunerea punct cu punct a propoziţiilor eunomiene şi combaterea
acestora, anecdoticul elementelor biografice care îl punctează (ca
atunci când prezintă renunţarea lui Aeţiu la meşteşugul
fierăritului), alături de notele de ironie introduse, conferă un plus
de savoare literară textului.
Sistemul eunomian porneşte de la premiza gnoseologică
după care cunoaşterea lui Dumnezeu este posibilă prin intermediul
anumitor nume, dintre care o parte sunt revelate. Evacuând
dimensiunea apofatică a teologiei, el susţine că Dumnezeu poate fi
cunoscut în Sine de către noi, în aceeaşi măsură în care se cunoaşte
pe Sine Însuşi. Istoricii de mai târziu, precum Socrates, citându-l
pe Eunomie, vor adăuga că, datorită numelor revelate cu care Îl
299