revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

detrimentul surorii acestuia. 21
Astfel, Nestorie i-a interzis Pulheriei să primească Sfânta
Împărtăşanie, aşa cum obişnuia, în spatele iconostasului din
biserica mare, privilegiu imperial pe care ea l-a pretins, ca regent,
şi care a fost continuat de către fratele ei. Acest afront public a fost
urmat curând de ordinele emise de Nestorie, prin care cerea
înlăturarea din altar a unui costisitor veşmânt din aur, donat tocmai
de către Pulheria. Veşmântul respectiv fusese, la origine, rochia
imperială a Pulheriei, iar la vremea aceea, o astfel de donaţie
destinată Bisericii părea să reprezinte darul cât se poate de nimerit
pe care o fecioară îl făcea Fiului Fecioarei. Nestorie, imprudent, va
pune la îndoială pretenţiile referitoare la statutul ei de fecioară în
cadrul Bisericii.
Prin aceasta, Nestorie nu urmărea neapărat să îi conteste
castitatea, ci să arate că Pulheria nu a ales calea ascezei
dezinteresat, doar din dorinţa de a fi o prinţesă virgină a casei
imperialei, ci şi pentru că aceasta îi asigura un statut important în
înalta societate a timpului. Pe de altă parte, Nestorie a hotărât să
controleze şi să limiteze ieşirile sociale ale numeroşilor asceţi aflaţi
la acea vreme în Constantinopol. În acest sens, una din primele
sale măsuri ca arhiepiscop a fost aceea de a da indicaţii
egumenilor, care urmau să se asigure că monahii lor nu au
libertatea de a hoinări pe străzi. Această măsură s-a dovedit extrem
de nepopulară, astfel că numeroşi monahi din Capitală au încetat
să-i mai acorde sprijinul, pierdere pe care o va regreta amarnic nu
peste multă vreme, când va fi nevoit să apeleze la sprijinul fiecărui
prieten pentru a-i ţine partea. 22
Statutul Pulheriei, acum că nu mai avea baza legală pentru
exercitarea puterii, depindea în întregime de continuarea reţelei
sale de influenţă la Curte şi în Capitală. În şi prin Biserică,
Pulheria oferea sprijin monahilor şi asceţilor de seamă (precum
Dalmaţiu, sihastrul care stătea închis într-o mănăstire din oraş de
peste treizeci de ani şi care era părintele duhovnicesc şi aliatul lui
Proclu). Ea însăşi prezida o reţea importantă de femei aristocrate,
în cadrul unui colegiu de diaconiţe şi de fecioare din Biserica
21 JOHN A. MCGUCKIN, Nestorius and the Political Factions…, p. 40.
22 JOHN A. MCGUCKIN, Saint Cyril of Alexandria and the Christological
Controversy, Ed. Universităţii Leiden, Leiden, 1994, p. 20-47.
69