revista arhiepiscopiei craiovei, arhiepiscopiei râmnicului, episcopiei ...

experienţă prin înţelepciune şi iuţimea înţelegerii”. 5 Prinţesa
Pulheria supraveghea educaţia fratelui ei şi-i sprijinea creşterea
duhovnicească în credinţa creştină.
Teodosie al II-lea, cunoscut şi sub numele de Teodosie cel
Tânăr, un copil de şapte ani, a fost proclamat august încă de la
naşterea sa, în anul 402. La moartea tatălui său, protecţia
proaspătului împărat a fost asigurată timp de şase ani de un colegiu
de demnitari, în fruntea căruia se găsea Anthemius, prefectul
pretoriului, care activa ca regent. Educaţia tânărului prinţ era dată
în sarcina lui Antiochus. De numele lui Anthemius este legată
construirea laturei vestice a zidului Constantinopolului, eveniment
foarte important pentru acea epocă. Această iniţiativă a fost una
din marile realizări şi servicii aduse imperiului de către Anthemius.
El a restabilit armonia dintre Curţile de la Ravenna şi
Constantinopol şi un nou tratat a fost încheiat pentru asigurarea
păcii la frontiera cu Persia. Se pare însă că, în anul 414, regentul,
plin de atâtea merite, s-a retras din această importantă funcţie sau a
murit. 6
Prefectura pretoriului este asigurată mai întâi de patriciul
Aurelian, după care, la 4 iulie 414, Pulheria, sora minorului
Teodosie al II-lea, devine augustă. Ea îşi va asuma şi regenţa în
numele fratelui ei. Mai mare doar cu doi ani faţă de Teodosie,
proaspăta augustă va guverna practic imperiul aproape patruzeci de
ani. Pulheria a fost aceea care a supravegheat educaţia lui Teodosie
al II-lea, căutând să-l protejeze de intrigile de la Curte, cărora, dată
fiind firea lui slabă, le-ar fi căzut pradă uşoară.
2.2. Demnitarii lui Teodosie
Teodosie al II-lea a ştiut să-şi aleagă demnitari capabili. Între
aceştia amintim pe Anthemius, Chrysaphius, Cyrus, Priscus din
Panion, care prin diplomaţie şi abilitate au depăşit gravele
probleme interne şi externe cu care se confrunta imperiul.
Realizările celui dintâi au fost amintite mai sus, trecând la Cyrus,
trebuie făcută precizarea că acesta era favoritul împărătesei
5
SF. TEOFAN MĂRTURISITORUL, Hronografia, trad. Cyril Mango, Ed.
Claredon Press, New York, 1997, p. 120.
6
NICOLAE BĂNESCU, Istoria Imperiului Bizantin, Vol. I, Ed. Anastasia,
Bucureşti, 2000, p. 266-268.
62