UN PROECT DE CONSTITUŢIE 401 Art. 2. înainte de a se ... - DSpace

DĂRI DE SEAMĂ
I. Minea, Letopiseţele moldoveneşti scrise slavoneşte, în
Cercetări Istorice. I. 1925, pp. 190—368.
După cercetările lui I. Bogdan, Şt. Orăşanu, P. Syrku, Iacimirski,
etc. asupra vechilor letopiseţe slave din Moldova d. Minea
ne dă o întinsă lucrare asupra lor, care este mai puţin o
cercetare critică, decât o analiză a ştirilor istorice conţinute în
ele. Cam confuză ca plan şi ca stil, lucrarea d-lui Minea caută
totuşi să resolve unele probleme controversate, aducând soluţii
noi.
Studiul începe cu o expunere a culturii slave în Moldova,
a cărei epocă de înflorire a fost, după autor, în epoca lui Ştefan
cel Mare. E drept că Moldova mai bogată şi) mai puternică
decât Ţara Românească a avut o mişcare culturală-bisericească
superioară acesteia, dar din această constatare nu putem conchide
că n'au existat şi în Muntenia cronici slave azi pierdute.
Din analiza cronicilor muntene rezultă existenţa unor note
analistice în veacul XVI, cari) nu puteau fi decât în slavoneşte.
Trecând la analiza letopiseţelor moldoveneşti d. Minea
contrar părerii lui I. Bogdan şi adoptând dimpotrivă pe a lui
Şt. Orăşanu 1
), admite că toate letopiseţele anterioare lui Macarie
(aşa numite dela Bistriţa, Putna, traducerea lui N. Brzeski şi
versiunea din cronicele ruseşti) nu sânt decât variante ale
unei singure cronici numită de d-sa „letopiseţul anonim''. Compararea
stilului şi a întorsăturilor de frază întrebuinţate în
originalul slav pentru a povesti aceleaşi evenimente, nu pot
decât să confirme această părere.
Letopiseţul acesta, zice d. Minea, a fost scris nu la mănăstire,
ci la curte şi anume la curtea lui Ştefan cel Mare
(dovezi: pasajutl cu cutremurul de pământ „pe vremea când
domnul şedea la prânz", amănuntele militare asupra luptelor,
etc.) 2 ).
Deşi scrise evident de oameni ai bisericii, crescuţi la şcolile
de mănăstire, letopiseţele sânt totuşi scrise la curte şi s'ar
) Şt. Orăşanu: Ceva despre cronicele moldoveneşti în Convorbiri
1
Literare. XXXI. 1897, pp. 656—661.
) La aceiaşi concluzie ajunge I. Vlădescu: Izvoarele istoriei
2
Românilor, p.
88.