UN PROECT DE CONSTITUŢIE 401 Art. 2. înainte de a se ... - DSpace

MISCELLANEA
483 r
retragă armatele din Austria şi Ungaria în Peninsula Balcanică,
Dunărea şi Carpaţii rămânând linia de hotar între aceste
două puteri. Acum sa ridicat problema apărării graniţelor în
mod mai sistematic, anume de către locuitorii chiar ai regiunilor
de hotar. De aceea vedem îndată după anul 1699 instituindu-se
0 regiune grănicerească dealungul Mureşului — la această dată
Turcii mai stăpâneau încă Banatul până la 1718 — până la
Tisa. Locuitorilor acestei regiuni le era încredinţată paza Mureşului
dela Vărădin până la Cenad, fiind obligaţi să stea
totdeauna gata pentru a preîntâmpina eventualele atacuri venite
din partea Turcilor.
Populaţia ţinutului grăniceresc al Mureşului era românească
şi sârbească şi locuia în 13 localităţi, dintre cari erau
1 oraş, 2 târguri şi 10 sate. Anume: Cicir, Glogovaţ, Mândruloc,
Nădlac, Păuliş, Pecicia, Şeitin, Săvărşin, Şoimuş, Sâmbăteni,
Semlac şi oraşele Arad şi Cenad. Aproape fiecare localitate
avea în jurul ei mai multe moşii, cari erau lucrate fie de
grăniceri, fie mai târziu de către coloniştii germani şi unguri
aşezaţi arilci. Populaţia era mult mai deasă — între anii 1715—
1720 — decât în alte părţi, fiindcă în sate, pe lângă elementul
militar, se mai afla un însemnat număr de familii civile.
Comunele teritoriului grăniceresc al Mureşului erau de
două categorii, unele locuite numai de element militar, altele
cu populaţia amestecată: militară şi civilă. Ocupaţia principală
a grănicerilor era agricultura, Valea Mureşului fiind recunoscută
ca cel mai fertil pământ în tot Banatul, apoi viticultura,
mai ales în ţinutul de dealuri. Pe lângă această ocupaţiune
— între anii 1715—20 — datele statistice pomenesc că^ elementul
grăniceresc din ţinutul Mureşului avea două centre
însemnate industriale: Arad şi Pecica, iar începuturi de industrie
mică sunt semnalate în toate satele ţinutului.
Pericolul turcesc ameninţa Ungaria şi după anul 1718,
atât dinspre sud dinspre Serbia şi Muntenia, cât şi dinspre
Moldova. Acest fapt a determinat pe regii Ungariei să procedeze
la întemeierea sistematică a regiunilor grănicereşti dealungul
Munţilor Carpaţi, începând dela Dunăre până în Bucovina.
Regimentele grănicereşti din Banat au luat fiinţă graţie
stăruinţei Baronului FI. Merczy, căruia i-s'a încredinţat de către
curtea din Viena guvernarea şi colonizarea Banatului. După
anul 1724 el îşi recrutează dintre coloniştii aduşi în Banat un
număr însemnat cărora le încredinţează paza hotarelor, fără
a le plăti ceva pentru serviciul făcut. Ţinutul grăniceresc ai