UN PROECT DE CONSTITUŢIE 401 Art. 2. înainte de a se ... - DSpace

644 A. DEC EI
Perioda romană tratează lucrurile cunoscute. Aecentuiazăs.
numai asupra faptului că o corespundere trebuie să fi fost pa:
pământul Daciei a acelor conventus Romanorum negotiandi
causa consistentes, atât de răspândite în Orient, în Illyria şi
printre Celţi; precum şi asupra limbii romane „diplomatice" în
Europa Centrală (pg. 154). Tot pe baze arheologice, se poate;
afirma că Moesia inferioară era romanizată la începutul sec.
II-lea a. Chr.
Referitor la Daci, P. spune următoarele: „înainte de toate:
Dacia era un mare regat întemeiat pe o bază etnică, solidă şi
omogenă: tradiţia el istorică era foarte veche, structura ei socială
şi economică bine chibzuită, şit avea o cultură înaintată,,
care influenţată la început de formele civilizaţiei celtice, a încercat
ou două secole înaintea lui Traian impresiunea Romanilor.
Era o vrednică rivală chiar Romei. Nu era o goală aglomeraţie
de triburi sălbatice cu o populaţie neprecisă, risipită neegal
pe un teritoriu întins, cu o lipsă totală a coeziunii politica
şi naţionale, cum a găsit Roma în Dalmaţia sau Tracia sau
Panonia sau Moesia; aci era o naţiune, organizată, puternică
conştientă. Intr'adevăr Dacii, ca naţiune, n'au primit stăpânirea
romană niciodată" (pg. 189), ci s'au retras la Nord, de undeîi
infestau, de unde reveniră. Iar în privinţa retragerii aureliane:
preconizează un principiu inebranlabil: .,E adevărat (faptul
retragerii romane), însă numai din puctul de vedere oficialr
viaţ a
reală îşi are legile şi practicile ei bazate pe un sens comun
foarte dosebit de regulările artificiale ale politicianilor"
(pg. 191).
Astfel când în bazinul dunărean, care din cele mai vechi
timpuri era o lume desăvârşită în sine, „începură invaziunile
slavice, viaţa păstorească a Dalmaţiei şi a Moesiei superioare
încetul cu încetul cedă şi dispăru. Insă civilizaţia agriculturală
(peste care Romanii îşi aduseră elementele lor, nedespărţite decolonizare)
a Daciei şi a Moesiei inferioare rămase şi supravieţui
până în zilele noastre". „Deaceea România, fiind o peninsulă
a uscatului latin înspre Răsărit, a rămas o insulă, o mare
insulă, e adevărat, însă ruptă şi departe de trupul comun al latinităţii"
(pg. 202).
— Cartea, împreună cu câteva cuvinte tari îl prezintă pe
P. publicului, şi o notă bibliografică de interes general, are 15
planşe cu obiectele cele mai importante ale săpăturilor, un indice
conştiincios, şi o hartă.
AUREL DECEI.
G, G. Mateescu, I Traci nelle epigrafi di Roma, în Ephemeris
Dacoromâna, I (1923), p. 57 sqq.
Şcoala de arheologie a lui Pârvan a numărat printre cei.