UN PROECT DE CONSTITUŢIE 401 Art. 2. înainte de a se ... - DSpace

DĂRI DE SEAMA
romani. „In genunchiu pe piciorul stâng cu piciorul drept întins.
şi împlântând voinic în pământ mâna stângă, ca să se sprijinească,
istrângând poala hainei, regele se înalţă din piatră în
apariţia sa cea mai emoţionantă şi dramatică. Priveşte mândru
cu faţa întoarsă spre călăreţii ce-1 ameninţă... cu hotărîrea solemnă
şi fermă de a nu cădea în mâinile duşmanilor. Braţul
drept, cu muşchii întinşi, trebuie să îndeplinească această hotărîre
c'o junghietoare tipic dacică, apropiată de gât" (pg. 402).
Această figură măreaţă se aseamănă perfect cu cea din scena
supunerii şi din a ultimului atac: înalt, mlădios la boiu, şi vânjos
sub cutele bogate ale hainelor, toată forţa expresivă îi este
concentrată în faţă şi mai presus de toate, în ochi. Cu gâtul
gol, e înfăţişat c'o barbă decisă, ca şi profunzimea privirii sub
sprâncenele încruntate. In scena umilinţii un borangic de doliu
îi acopere faţa: liniştea resemnării silite; în a ultimului atac are
o căutătură lungă şi agresivă ca paloşul care-1 poartă cu sine.
Puţine din statuile rămase din antichitate au această forţă de
pătrundere. Iar în clipa morţii, în spiritul credinţei tracice, e
mai maiestatic şi mai unic ca oricând, sub stejarul ce-şi întinde
ramurile asupra lui.
Condus de aceste consideraţii, d. P. a reuşit să identifice,
convingător, un alt chip al lui Decebal: capul de marmură din
Muzeul Vatican, Braccio Nuovo, No. 127, care până atunci trecea^
drept „prisonier dac" sau „cap de Dac", etc. Aceleaşi caracteristice
cari converg unitar în figura lui Decebal pe reliefurile Columnei,
i se potrivesc foarte bine acestui bust, care, crede d. P.
făcuse parte dintr'o statuă a învinsului aşezată lângă bazilica^
învingătorului Traian.
AUREL DECEI.
Paul Nicorescu, Scavi e scoperte a Tyras, în Ephemeris Dacoromâna.
(Anuarul Şcoalei române din Roma), an. II (1924),
pg. 378 sqq.
Tyras fu colonie milesiană, fondată în sec. VII. a. Chr., pe
malul drept al Limanului Nistrului. In sec. IV a. Chr. îşi ajunge
apogeul înfloririi. Romanii, prin guvernatorul Moesiei, T. Plautius
Aelianus, îşi stabiliră aici, între 52—53 p. Chr. stăpânirea.
Insă după 238, când a fost distrusă de Goţi, până în întâia jumătate
a sec. XIII, data aşezării Genovezilor, fu părăsită la cheremul
barbarilor. In acest timp straturile se amestecară mult.
Pe urmă veni dominaţia moldovenească: după Moncastro, Cetatea-Albă,
ca, la 1484 să fie ocupată de Baiazid, chemându-se
Akerman.
Săpăturile fură începute de Societatea istorică şi arheologică
din Odesa, la 1900, care în Dările de seamă ale ei publică