UN PROECT DE CONSTITUŢIE 401 Art. 2. înainte de a se ... - DSpace

"588 i- LUPAŞ
rului, relativă la următoarea lege a lui Coloman (19^5^1114):
„Veters coloni eiecti, terrain non habentes alibi, ad suam revertantur.
Si terra eorum data est monasteriis vel ecclesiis et ipsi
aliam habent, hoc inviolabiliter ita permaneat". Sub veteres coloni
— spune autorul — că trebuesc înţeleşi vechii proprietari, Românii
cari văzând că noii venetici, Ungurii nu vor să mai
plece, s'au reîntors la moşiile lor părăsite, iar întrucât acestea
le-ar fi găsit dăruite mănăstirilor sau bisericilor catolice, au
trebuit să se mulţumească cu locurile lor de refugiu prin munţi,
ori să se supună noilor stăpâni, devenind astfel iobagi ai clerului
catolic pe moşiile, cari fuseseră odinioară proprietatea lor.
S'au împăcat însă anevoie cu noua situaţie; s'au răsvrătit adeseori
împotriva noilor proprietari, batjocorind şi alungând călugării
catolici, cum dovedeşte autorul cu cazul mănăstirii Cârţa
desfiinţată la 1477. însuşi episcopul catolic al Transilvaniei e
nevoit a se plânge regelui (1377) că cnezii români nu vor să-1
recunoască stăpân al pământurilor, păşunilor şi pădurilor, ci
gospodăresc par'că ar fi ei proprietari. Chiar şi autonomia judecătorească
şi-o păstrează Românii până. în sec. XV; preoţii
ortodocşi din dieceza Cianadului, care cuprindea şi Ardealul,
făceau acte publice pentru credincioşii lor până când intervenţia
papei cere să fie opriţi „preoţii şismatici delà exerciţiul notariatului
public" (1376). Ierarhia catolică, făcând parte din însaş
suveranitatea politică a statului ungar, avea numeroase
ocazii de propagandă prin jurisdicţia, pe care sub raport economic
o întindea şi asupra Românilor de pe moşiile bisericeşti şi
mănăstireşti. Propaganda aceasta produce însă succese slabe,
de o parte din cauza rezistenţei elementului românesc profund
tradiţionalist, de alta din cauza avidităţiii clerului catolic de a
încassa cât mai multe dijme delà credincioşi. Românii fireşte
nu erau bucuroşi să le plătească. Matia Corvinul dispune la
1481, succesorul său Vladislav II la 1495, ca Sârbii şi Românii
să nu plătească dijme.
La începutul sec. XIV, îndată după stângerea dinastiei arpadiene,
în părţile sudice ale Ungariei se fac dese incursiuni
din partea „şismaticilor", ceeace nelinişteşte pe papa Bonifaciu
VIII, oare se alarmează în repetate rânduri de soarta regatului
„quod ad apostolicam sedem pecularius pertinet" (Hurm. I. 1.
p. 588). In timpul acesta arbitrul situaţiei era puternicul voevod
ardelean Ladislau, care deşi catolic, ţinea mai bune legături
cu Românii din sudul Carpaţilor şi cu Sârbii decât cu regii
sau pretendenţii la coroana Ungariei. Teritorul stăpânit de el
se întindea până la Tisa, dupăcum apare din documentul delà
1309, prin care legatul papal Gentili îl excomunică, fiindcă a
"îndrăsnit să-şi mărite fata după fiul regelui sârbesc Ştefan şi