Iris di Kolibris

Radu Vancu
traduzione di Eliza Macadan
Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,
când te lasă inima să-l visezi :
„Dragule, în fiecare dimineaţă,
de pe la 4-5, în pieptul meu
un bătrân cu ochii plesniţi
citeşte cu degete tremurătoare
ca vocea ta de atunci
poeme despre noi în Braille.
Şi cum citeşte el, pământul se luminează
precum cerul la răsărit,
când se luminează de tot
te văd aplecat deasupra sicriului,
îmi ţii capul în palme şi strigi,
cu faţa luminată de bucurie, „trăieşte, trăieşte!”,
mi-e aşa de drag să te privesc,
te uiţi la mine cu ochii plini de speranţă
ai unui animal crescut pentru sacrificiu.
Apoi Dumnezeu îşi face vizita printre sicrie
cum îşi face doctorul vizita prin saloane.
Şi, în vreme ce tu îmi faci respiraţie artificială,
aşteptând paramedicii, El trece printre morminte
plin de importanţă, însoţit de arhangheli & serafimi
Cosa ti dice uno dei tuoi morti
il più caro, il più amato dei morti,
quando il cuore ti concede di sognarlo:
“Caro, ogni mattina,
dalle 4-5 in poi, nel mio petto
un vecchio dagli occhi pesti
legge con dita tremanti
come la tua voce di allora
poesie in Braille con noi.
E mentre lui legge, la terra si illumina
come il cielo al tramonto,
quando si accende del tutto
ti vedo piegato sopra il feretro,
mi tieni la testa tra i palmi e strilli,
col viso luminoso di gioia, ‘vivi, vivi!’,
mi è così caro guardarti,
mi fissi con gli occhi pieni di speranza
di un animale allevato per il sacrificio.
Poi Dio fa la sua visita fra le bare
come il dottore nelle stanze d’ospedale.
E, mentre tu mi fai la respirazione artificiale,
aspettando i paramedici, Lui passa fra le tombe
pieno di importanza, accompagnato da arcangeli&serafini
198 199