revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

14.
Cînd se trezi Toma nu realiză cît dormise, cît fugise din realitatea
imediată. O zi? Două? Mai mult? Barba îi crescuse inestetic, pînă sub
pleoape. Coborî să caute o frizerie. Era una chiar la parterul hotelului. Un
frizer bătrîn tocmai îşi făcea de lucru cu un client extrem de guraliv, care
se foia continuu pe scaun gesticulînd, explicîndu-i frizerului ceva foarte
important şi antrenant care ţinea de viaţa politicienilor din oraş, din
regiune, din ţară, din univers. Îi avea pe toţi la degetul mic, din cîte se
părea. Era un ziarist, din cîte înţelese Toma. Părea a fi unul din indivizii
voluntari care ştiau totul şi nimic. Era un vînător de cauze, de obicei
pierdute. Oricum, individul îi lăsă o impresie proastă lui Toma. Zumzetul
vocii sale îi lăsă o dîră pe creier. Avea o voce vulgară, deşi nu spunea
nimic vulgar. Cît stătu pe scaunul frizerului Toma făcu exerciţii de voinţă
ca să scape de zgura vocii individului. Reuşi cu greu. După ce se puse în
ordine, Toma ieşi în oraş. Inutilitatea vieţii sale, în acest oraş străin îl
ajunse din urmă. Înţelese nebunia pe care o făcuse întorcîndu-se. Un dor
nebun îl apucă de insula sa, de Helga, de copii. Hotărî dar să se întoarcă.
Imediat. Merse la o agenţie şi se interesă de posibilitatea de a pleca cît
mai grabnic. Nimeri la amiază, tocmai cînd era pauza de masă. Mai avea
de aşteptat vreo jumătate de oră. Se aşeză pe o bancă, răbdător. Deodată
cineva se apropie şi îl salută. Era ziaristul de la frizerie. Luat prin
surprindere nu avu puterea să-l respingă sau să-l neglijeze, aşa că îi
răspunse la salut. Ziaristul se aşeză lîngă el. Fără vreo precauţie şi fără să
i-o ceară, începu să-i povestească lui Toma despre o afacere veroasă a
unui comitet care ar fi trebuit să se ocupe de ocrotirea pelicanilor din
deltă. Toma nu înţelegea mare lucru, aşa că ceru, din politeţe, lămuriri.
Ziaristul atîta aştepta. Începu să-i descrie situaţia cu lux de amănunte, îl
luă părtaş pe Toma la marea samavolnicie care se petrecea cu bietele
păsări pe cale de dispariţie. Revolta îl cuprinse şi pe bietul Toma care
conchise că pelicanii sînt fiinţe indispensabile faunei mondiale. Pe acest
fond, al asumării revoltelor şi al sincerităţii debordante, Toma Penescu se
apucă să-i desconspire ziaristului povestea prezenţei sale în oraş.
Ziaristul prinse subiectul din zbor. Fără să mai aştepte acordul lui Toma
îi şi făcu cîteva fotografii cu un aparat minuscul, pe care îl ţinea în
buzunar.
Toma îşi notă într-un carneţel toate posibilităţile de a pleca din ţară pe
apă, prin aer şi pe uscat, după ce consultă cu femeia amabilă de la agenţie
cîteva ghiduri. Avea variante. După amaiza şi-a petrecut-o căutînd să
cumpere cîteva lucruri care să-i facă plăcere Helgăi. I-a luat un ceas de
perete ale cărui ace se învîrteau în sens invers, sugerînd posibilitatea
întineririi. Era o glumă. Seara îşi încheie conturile la hotel, a doua zi, la
amiază avea trenul care să-l ducă pînă în capitală.
106