revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

A doua venire
A ars izba mea pe jumătate –
căciulia şi grinzile s-au făcut scrum,
s-a aprins de singurătate
că nimănui nu i-a mai stat în drum.
A rămas doar vatra, pustie
ce-ndeamnă şi cugetul să-şi dea foc:
- Ce ţi-a trebuit ai găsit, o Rusie
din care şi lutul ars o ia din loc,
o întindere ce îngroapă spaţiul
şi o gură ce soarbe cu necontenire
lugubra chemare a unui strigăt
că va veni A Doua Venire.
Cum s-o aştept, întreb pereţii
rămaşi cu jarul abia potolit:
pe patul-copac negrit de purtare
pe care duhul altor vieţi l-a golit?
Cum s-o aştept, ispitesc golul
ce hălăduie pe bolta lividă:
pe carul miruit sub icoanele
încă nearse într-o firidă?
O să stau pândă ca vreun bărbos
ce-ncleie sicrie din lemn cioplit
şi poate-ncrustat în coaja unui mesteacăn
se va arăta semnul: ce aştept a venit!
Pe gardul vremii
Dacă tot nu-ţi poţi alege părinţii
şi nu ai cum să ţi-i faci suflând peste lut,
roagă-te cel puţin la toţi sfinţii
să nu te deoache vreun diavol slut.
şi să o iei de nebun prin pustie
câutând pământuri şi ţări cu noroc
unde abia văzut, uscat de sete
205