revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

euşeşte să mă calmeze cu vocea ei. Ceva reacţii chimice în creier sau nu
mai ştiu. Discovery Science, bineînţeles.
Mă bântuia viitorul. Nişte semne apocaliptice erau înscrise pe
fruntea lui. Am scos cheile din contact, lăsând CD-playerul să meargă.
Eram în faţa Catedralei, am intrat. Locul îmi părea pustiu, un fior mi se
ridica pe spinare când mă uitam la altar. Se facea deja 5 P.M. şi mi-am
adus aminte că aveam o întâlnire în Nordul oraşului. Am ajuns în
parcarea din Gheorgheni.
Sunt încă în maşină, am dat drumul la muzică şi mă gândesc. Mio
imaginez venind spre mine: brunetă, suplă, înaltă.
- Ştii la ce mă gândeam? o întreb eu.
- Nu, dar am impresia că o să imi spui, răspunde ea scurt. Cristina
îşi desfăcu părul şi începu să îşi treacă mâinile prin el. Era vizibil
emoţionată sau cel puţin preocupată de ceva.
- Mda…De ce n-am făcut noi…şi am rămas aşa, privind-o cu
ţigara în mână. Mă gândesc la tine. Prea des. Prea mult. Tu ce părere ai
despre asta? o întreb eu.
- Da? Cam târziu îmi spui tu astea, nu crezi? Dacă veneai acum
un an, poate ţi-aş fi răspuns…Adică, mi-ar fi fost mai uşor să îţi dau un
răspuns! încearcă ea să îmi explice.
- Ce e de explicat Cristina? Că te vreau? Că nu pot gândi decât la
tine? Că mă trezesc noaptea visându-te…? îi răspund eu.
Cristina se ridică de pe canapea şi se îndreptă spre mine. Cu
privirea hotărâtă, se apropie de mine şi mă întrebă în şoaptă:
- Stai mult în Cluj? Ne vedem mâine în Flowers pe la 7 seara?
Când ies de la serviciu.
- Abia aştept. Să mai stau? o întreb eu.
- Ne vedem mâine la 7, da? îmi răspunse ea.
Plec într-un târziu de la ea şi mă hotărăsc să merg pe jos până în
centru, sperând să mai prind vreun party sau concert printr-una din
cafenele. Derulez în minte discuţia cu ea şi nu pot să nu mă gândesc la
ziua de mâine şi la ce s-ar putea întâmpla. Nu pot să uit aluniţa de pe
sânul ei stâng şi buzele uşor arse de vântul primăveratic. Mă obsedează
ultima discuţie pe care am avut-o acum câţiva ani. Nu mai ştiu exact ce
mi-a reproşat atunci sau ce i-am zis eu. Îmi aprind o ţigară. Lucky Lights.
Lângă mine e o bancă şi mă aşez. Îmi scot mobilul şi caut fotografia cu
ea. O aduc pe ecran şi o privesc în neştire în timp ce fumez ţigara până la
filtru. Orele trec şi curând răsare soarele.
Andrei găsi cartea despre Geneză şi începu să o răsfoiască.
Universul e creat dintr-o serie de lumi concentrice, una nascută (d)in
cealaltă, sensibile precum pielea fină a Cristinei. Cosmologia lumilor lui
Tolkien îl fascinează şi se hotăreşte să îşi aprofundeze studiul. Imaginaţia
168