revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Horia Gârbea (Bucureşti)
„Generația `80 s-a canonizat, s-au făcut antologii și
monografii pe temă …”
- Cînd, cum şi prin cine aţi luat cunoştinţă de existenţa unei
generaţii literare numită „generaţia 80”, care a fost impactul cu
literatura acesteia?
- Eram în liceu și frecventam
un mic cenaclu de la o bibliotecă.
Eram mai mulți tineri entuziaști și
conducătorul cenaclului era Ion
Drăgănoiu, bibliotecar fiind
Alexandru Horia (Frunză), poet și el.
Prima ședință i-a avut ca invitați pe
Elena Ștefoi și Dan Cristea care a
prezentat-o. Atunci cred că am auzit
de optzecism. Era în anii 1980-81.
Alex Horia ne-a dat cărțile lor care
începuseră să apară: Coșovei,
Cărtărescu, M. Marin. Apoi Stoiciu
și Vișniec în colecția debut de la Albatros, apoi Pantea și Chioaru. Tot
Alex ne-a dus la Cenaclul de Luni care ne-a făcut o impresie puternică și
unde am rămas pînă la desființare. În 1982 a apărut „Aer cu Diamante”
ceea ce a fost o mare bucurie pentru grupul nostru. La Cenaclul de Luni
am debutat în 1982, fiind primit favorabil. Îl cunoșteam din copilărie pe
Ionuț (Bogdan) Lefter. El și Radu Călin Cristea au fost foarte generoși cu
debutul meu ca și dl. Nicolae Manolescu. Apoi, micul nostru grup de la
Cenaclul Dialog a avut vreo trei lecturi „în grup” la Luni. Am avut serile
noastre. Culmea e că noi nu scriam ca optzeciștii, semănam cumva între
noi, mai puțin cu ei, noi făceam o poezie scurtă, abstractă, absurdă. În
1982 cenaclul nostru a fost desființat de „organe” pentru că am publicat o
revistă suprarealistă dactilografiată: ICS. Au apărut vreo 5 numere. Ion
Drăgănoiu a fost luat la întrebări, dar a dovedit că nu era nimic subversiv.
Oricum, am suspendat cenaclul și ne-am vărsat în cel de Luni care a mai
dus-o și el doar pînă în 1983. Apoi a apărut Universitas unde optzeciștii
veneau, aveau lecturi. Aveam toate volumele lor și îi cunoșteam, îi și
admiram. Nu numai pe bucureșteni. Atunci i-am cunoscut pe Liviu Ioan
Stoiciu, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, Ion Mureșan. Începusem să
scriu teatru și conversam cu Matei Vișniec pe temă, el m-a recomandat la
o revistă ieșeană la care era redactor Liviu Antonesei. Noi eram un grup
proto-nouăzecist. Prin 1984, Constanța Buzea a scris prima un articol cu
titlul „Semne ale unei generații nouăzeci?” Se referea la Daniel
Bănulescu și la mine. Mergeam și la Junimea, îi știam pe prozatorii
„desantiști 83”, dar cum eu nu scriam proză ajungeam mai rar. Am
14