revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

semnătura pe documentul de renunțare, în favoarea Ucrainei, a
teritoriilor românești din Nordul Românesc intrat în chip samavolnic în
componența marelui vecin cu propensiuni expansioniste și lăsat ca
zestre unui stat moștenitor ce ține cu neostoită înverșunare să se arate
demn, de nu cumva s-o și sporească pe aceleași căi, de averea
părintească, neavând nicio importanță că aceasta a fost făcută cu hapșa.
Cartea lui Ion Beldeanu este o luare a pulsului politic al
relațiilor dintre România și Ucraina pe un interval de aproape două
decenii. După 1988, ucrainienii fac unele concesii minorităților
naționale cu care au conviețuit ca supuși sovietici în marele colos roșu,
dar schimbă într-un chip neașteptat tactica de îndată ce devin
independenți, șicanele lor, greu de imaginat, fiind cu preponderență
orientate către românii bucovineni care s-au aflat de când se știu pe un
pământ care le aparține de facto și de iure. Impresiile de călătorie,
inserarea unor documente despre crimele staliniste de distrugere a
românilor, luările de atitudine civică tranșantă și de demascare a
fărădelegilor și abuzurilor mai mult decât flagrante ce se comit zilnic
față de elementul românesc supus concertat desnaționalizării forțate și
rapide, recenziile făcute cărților militanților nord-bucovineni care luptă
pentru păstrarea limbii și spiritualității românești, convorbirile cu
intelectualii terorizați de companionii lor de istorie și de suferință de
până mai ieri, musafirii primiți în casă și tratați cu ospitalitate
românească până ce se transformă în stăpâni cu care nu se mai poate
discuta, toate aceste aspecte și încă multe altele fac obiectul acestei cărți
cutremurătoare, prin forța ei demascatoare, din toate punctele de
vedere. Infatigabilul reporter se sprijină întotdeauna pe documente
istorice ori de câte ori ține să demonstreze o idee. În aceeași ordine de
gânduri catalizatoare de carte face apel la memoria vie a
supraviețuitorilor masacrului transfugilor din Ucraina către România.
Nefastă pentru totdeauna rămâne, în acest sens, ziua de 1 aprilie 1941
când, la Fântâna Albă, ca și, mai apoi, în satul Lunca, au fost mitraliați
fără milă sute de români ce refuzau fericirea adusă de ”armatele
eliberatoare”. Mișcătoare până la cea mai tainică lacrimă sunt
povestirile românilor bucovineni ce s-au mai întors din iadul stalinist al
deportărilor în Siberia sau în Kazahstan. Exterminărilor fizice ale
populației române din teritoriile ocupate li se adaugă cele de ordin
spiritual. Procesul stalinist de asimilare a minorităților e departe de a se
fi încheiat chiar și acum când, practic, lagărul sovietic nu mai există.
Astfel, românii din aceste teritorii parcă blestemate să aibă mereu alți
stăpâni (austrieci, ruși, ucrainieni) „sunt lipsiți programatic de
drepturile lor la limbă maternă, la cultură, la învățământ și la istoria
159