revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

coagulează toate potecile textului, de ce o recuperare în manieră
romantică bântuie aceste texte, de ce lumea este înfulecată de o acută
conştiinţă a locutorului?! Fiecare îşi ţine propriul
şi fiecare nu mai are timp să-l asculte cu atenţie pe celălalt. Să
fie vorba de o paranoizare, ca să zic aşa, a subiecţilor lirici, sau trebuie să
marcăm negura contextului în care aceşti autori scriu, trăiesc deci, se
raportează?! Sunt prea multe imposturi..." (dintr-o scrisoare către A.
Marino). Analiză detaşantă şi, probabil, supărătoare.
O compensaţie pentru insatisfacţiile produse de lumea / viaţa
literară pare să caute Aurel Dumitraşcu în sfera erosului. Sunt multe
pagini în jurnal (şi destule personaje) prin care-şi mărturiseşte atracţia
spre universul feminin. Totuşi, în pofida momentelor trecătoare şi iluzorii
de satisfacţie, concluzia e dramatică: "Termini săptămâna epuizat.
Vizitele puştoaicelor au continuat şi s-au repetat excesiv. A trebuit să faci
pe disc-jockeyul şi pe mereu bine-dispusul. Şi nu erai tot timpul dispus la
o asemenea . Este inhibant să pierzi o săptămână în glagorii, în
mici . Sigur, toate au farmecul lor (puştoaicele), dar nu te poţi
ocupa toată ziua de pisici, fie ele şi de rasă." Poetul nu se transformă întrun
misogin, nu, dar aplică tuturor aceeaşi "măsură" a mulţumirii /
nemulţumirii ca şi faţă de sine însuşi.
O secţiune semnificativă (Addenda) e rezervată de editor, în al
doilea volum al jurnalului, articolelor publicate de Aurel Dumitraşcu în
timpul revoluţiei din decembrie '89 şi imediat după aceea. Sunt 15 texte
de atitudine (toate tipărite în ziarul Ceahlăul) scrise în paralel cu ultimele
pagini din jurnal. Iar în acestea, o scurtă reflecţie derutant de lucidă şi de
caracteristică pentru profilul autorului: "Tot acest dezmăţ politic, toată
gâfâiala pentru putere te dezgustă. Ai vrea să pleci în munţi uneori, să te
uiţi singur la un pârâu limpede, să stai să-l asculţi. Singur."
181