revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

dobândite de monografia aceluiaşi Mihail
Petroveanu (din 1969) şi devotamentului
profesional cu care el a întocmit ediţia
respectivă. Deşi în alte condiţii (care
privesc în primul rând funcţiile criticii
literare, ajunsă la o gravă pierdere de
acuitate a percepţiei după 1990), lucrurile
s-au petrecut oarecum simetric în
preocupările domnului Constantin Călin
faţă de G. Bacovia. Întâi a publicat cele
două volume din Dosarul Bacovia (Eseuri
despre om şi epocă, 1999 şi O descriere a
operei, 2004), studiu menit să modifice
fundamental paradigma receptării operei
bacoviene. Apoi, pe baza acestei
experienţe, a alcătuit ediţia publicată în
toamna anului trecut (George Bacovia, Opere. Poezie şi proză. Ate
scrieri, Edit. Babel, Bacău. 2011; text îngrijit, argument, cronologie şi
postfaţă de Constantin Călin; 453 p.).
Reacţia somnolentă a criticii faţă de eveniment contrariază, cel
puţin în raport cu rezultatele sondajelor care remarcă o creştere
spectaculoasă a interesului pentru poezia lui G. Bacovia în rândul
ultimelor generaţii de cititori (atât cât mai sunt ei). Încerc să mă feresc de
bănuiala că motivul acestui comportament ar fi apariţia cărţii la Bacău;
pentru că dacă lucrurile stau aşa, atunci situaţia punctuală aflată în
discuţie devine un sindrom în plus al provincialismului de care suferă
critica noastră "centrală". Care nu a fost în stare, de astă dată, nici măcar
să sesizeze demersul editorial programatic plasat la Bacău; adică nu doar
în spaţiul care l-a produs (circumstanţial, să spunem, dacă facem
abstracţie de "misterele" astrale) pe cetăţeanul Gheorghie Vasiliu, ci în
matricea socio-culturală a bacovianismului, foarte exact documentată de
domnul Călin în amintitul "Dosar...". Or, în "Postafaţa" recentei ediţii
(sugestiv subintitulată " lui Bacovia"), exegetul scrie
apăsat: "Aceasta este prima ediţie a Operelor lui Bacovia scoasă la
Bacău...". Precizare de luat în seamă obligatoriu! De aici încolo,
Constantin Călin desfăşoară o minuţioasă reconstituire (prima de acest
fel) a recunoaşterii şi acceptării "poetului emblematic" de către
concitadinii săi. Un parcurs dificil şi ocolit, care începe aşa: "În
raporturile cu oraşul său, Bacovia a străbătut o cale proprie, adesea,
, ca să nu zic , cea de la refuz la
aprobare, iar mai apoi la celebrare. De la debutul în presă şi până la
debutul în volum, adică 17 ani, el n-a fost băgat în seamă, deşi în acest
174