revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Se numea Fekete. O poreclă, desigur.
Nu găsiră asupra lui nici un ban, nici un document.
Femeia a fost luată la poliţie, ca să depună mărturie, să fie la dispoziţia
acesteia pînă la finalizarea cercetărilor. Era martorul cheie.
Toma sau Humberto sau cine naiba o fi a fost dus la Organizaţia
Scriitorilor, de unde pretindea că a plecat.
Da, aşa era, a confirmat secretarul organizaţiei.
Fără bani şi fără acte Toma se întoarse în captivitate. Captivitatea era,
pentru el, în acele momente, totuşi, un loc sigur.
20.
Crima de pe strada Humăriei stîrni emoţie printre cei care erau conectaţi
la realitatea imediată. Ziarul „Observator” relată în detaliu: „Victima, un
om al străzii, a fost ucisă cu unsprezece lovituri de cuţit aplicate, mai
ales, în zona inimii, semn că ucigaşul plănuise crima sau că era o
persoană fără scrupule. Nu se cunoaşte mobilul crimei dar se presupune
că este vorba de o răfuială între proxeneţii care îşi disputau zonele de
influenţă. Poliţia a avansat ca ipoteză şi varianta ca unul dintre
numeroşii clienţi ai acestor bordeluri ambulante, de la marginea
oraşului, să fi refuzat fie să plătească, fie să fi fost nemulţumit de
serviciile oferite, ajungînd la această tragică altercaţie....”.
21.
Toma era cu bătrînul său prieten Oranka, cel care îi spunea, deseori,
poveştile insulei. Căutau prin tufele de iarbă aspră florile de bunga
pakana, cea care se hrăneşte hoţeşte din rădăcinile altor plante.
Rădăcinile de bunga pakana evitau pămîntul, pentru a sorbi lichidul gata
preparat din rădăcinile altor plante.
Se comportă ca omul, spuse Oranka. Că numai omul se hrăneşte din
sudoarea aproapelui, numai omul îşi sugrumă pe dinlăuntru fratele.
Dacă înghiţeai o floare de bunga pakana, îi spuse Oranka, intrai în
universul fizic al propriilor gînduri. Şi să ajungi să simţi materialitatea
propriilor gînduri era, pînă la urmă, limita oricărei introspecţii, a oricărei
filosofii. Şi ei au găsit o tufă de bunga pakana, plină de flori alb-violete
de pe care strălucirea polenului părea pulbere de stea. Şi Oranka, bătrînul
cu obrazul brăzdat de linii ca ale palmei proprii, în care puteai ghici pînă
şi viitorul insulei, îi spuse lui Toma să înghită toate florile de bunga
pakana găsite. Erau amare, aveau gust de andive. Apoi Oranka îi ceru un
pahar cu apă dar Toma constată că nu mai au apă. Şi Oranka îl trimise pe
Toma să aducă un ulcior plin de la o fîntînă din satul din preajmă. Toma
s-a îndreptat într-acolo. Cînd a ajuns la fîntînă, a întîlnit o fată care scotea
apă.
116