revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

A doua zi, însă, în unul din ziare apăru un articol care purta supratitlul de
„senzaţional” în care se vorbea de faptul că Toma Penescu s-a întors.
Articolul era însoţit de două dintre fotografiile pe care i le făcuse ziaristul
cunoscut cu o zi înainte. Era şi poza ziaristului, ca să nu existe dubii. Îl
chema Iustin Macavei.
La recepţia hotelului, cînd coborî la micul dejun, Toma Penescu avu
surpriza să constate că îl aşteptau mai mulţi ziarişti, dornici de amănunte.
Veniseră chiar şi ziarişti din capitală, de la agenţii de presă importante.
Subiectul putea să fie unul gras. Veştile se mişcară repede.
Toma Penescu se lăsă chestionat, răspunse tuturor întrebărilor. Din nou
parcă nu mai trăia, era trăit. Îşi amînă plecarea pentru ziua următoare, din
cauza situaţiei nou create. A doua zi, însă, apărură articolele de senzaţie
în presă, dar, concomitent, apărură şi replicile celor care se îndoiau. Erau
multe şi toate bine argumentate. Unii îl făceau impostor, alţii escroc, alţii
nebun de-a binelea. Cîţiva avocaţi, mirosind oarece cîştig, îl căutară
oferindu-şi serviciile. Toma îi refuză, nu-şi dorea nimic din presupusele
moşteniri. Cîţiva porniră, însă, acţiunile juridice din oficiu.
A doua seară Toma Penescu primi o vizită aparte, o delegaţie din partea
Organizaţiei Scriitorilor. Aceasta era un fel de sindicat care prelua
drepturile scriitorilor, le administra, îi sprijinea pe cei mai nevoiaşi, pe
cei care nu aveau talent să supravieţuiască. Şi erau mulţi dintre aceştia.
Erau două persoane de fapt, dintre care unul părea să fie un avocat al
organizaţiei. Cele două persoane s-au recomandat explicit, cerîndu-i, întrun
fel şi lui Toma să-şi spună numele. Dar Toma Penescu era în
încurcătură: cu care nume să se recomande? De aceea consideră că era
normal să le explice celor doi pe scurt povestea sa, să le arate
documentele de identitate care nu corespundeau, însă, cu numele pe care
pretindea că l-ar fi deţinut altă dată. De asta explicaţia sa complicată se
derulă la modul jalnic. Bîlbele şi argumentele întortocheate, incoerente
sunau ca şi cum s-ar fi rugat de cei doi să-l creadă. Şi de ce l-ar fi crezut?
Unul dintre musafiri, cel care părea să fie avocat, un roşcovan care
plesnea de sănătate dar nu şi de înţelegere a străfundurilor complicate ale
scriitorilor, îi spuse scurt:
„Ar trebui să vă consulte un medic. Cred că boala de care suferiţi se
numeşte dedublare, asta pînă nu se pronunţă justiţia asupra a ceea ce se
cheamă furt de identitate. Domnule Humberto Atam sau cine naiba
sînteţi, cred că e bine să nu mai susţineţi povestea asta absurdă, nu ştim
cine e în spatele dumneavoastră, cine vă manipulează dar e limpede că
sînteţi o victimă a unui grup de interese. Care e miza, domnule Humberto
Atam sau cum naiba vă numiţi... ? Opera lui Toma Penescu? Banii?
Proprietăţile? Gloria, poate? La vîrsta dumneavoastră ar trebui să fiţi mai
înţelept şi, poate, mai preocupat de chestiunile obişnuite anilor de pensie.
107