revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

nu cred că l-a bănuit cineva, dintre cei vechi cu care făcuse politică
interbelică şi detenţie şi se mai întâlnea uneori la biserica Visarion sau la
o berea duminicală de după terminarea liturghiei, îl putea bănui de
colaboraţionism. Nu era singurul căruia securitatea îi aprobase viza de
ieşire în Occident, o mai acordase şi altor persoane din anturajul lui
Petrovici. I se acordase, bunăoară fostului ministru antonescian,
arhitectul Ion Enescu pentru a-şi vizita fii disipaţi prin Europa şi America
Latină, şi Petrovici chiar reclamă de la securitate un tratament
asemănător celui aplicat fostului său coleg de guvern.
Nu i s-a acordat, e adevărat lui Ovidiul Vlădescu, dar refuzul s-a
datorat faptului c-a refuzat condiţia impusă de securitate, aceea de a fi
infiltrat în diaspora românească din Paris, pentru a zădărnici prin orice
mijloace acţiunile acesteia. Cu demnitatea sa nefisurată Ovidiu Vlădescu
a refuzat târgul, dar şi-a ruinat şi şansele de a ieşi din ţară. A preferat să
rămână un obscur salariat pe un şantier din Oneşti, decât să facă jocul
unei instituţii ticăloşite. Petrovici ştia, desigur de propunerea ce i s-a
făcut prietenului său, prea era în termeni perfecţi cu petentul pentru a nu-i
împărtăşi întreaga tevatură, şi-a mai înţeles că toţi cei ce se plimbau
nestingheriţi prin Europa accepase în prealabil condiţiile puse de
securitate.
Nu cred că odioasa instituţie l-a încercat şi pe Petrovici cu
asemenea propuneri josnice. Il ştia prea bine pentru a nu găsi coarda cea
mai propice, pe care s-o pună-n vibraţie şi să-i optimizeze sensibitatea. Il
ştia din sutele note informative primite de la informatorii puşi pe urmele
lui, dar îl ştia şi din cenzurarea corespondenţei ce-o purta cu fiul să şi
chiar cu Pamfil Şeicaru. De care-l lega o veche şi-ncercată prietenie.
Una dintre scrisorile primite de la Japon era scrisă chiar în locuinţa lui
Pamfil Şeicaru unde Japon se afla la un festin ocazional şi-n care şi gazda
adăugase şi ea câteva cuvinte calde, cu nostalgice aduceri-aminte. Fiul
lui Petrovici prelungea în condiţii de emigraţie vechea prietenie a tatălui
său cu temutul ziarist de la Curentul, îşi făceau vizite reciproce şi
întreţinea cu el relaţii perfecte.
La fel de multe lucriuri ştia securitatea şi despre Pamfil Şeicaru,
mai cu seamă că activitatea lui din Occident era publică, la vedere şi mult
comentată în presa europeană. Ştia bunăoară, că prin atitudinea sa fermă,
documentată şi laborioasă aducea mari servicii publice României, pentru
că atitudinile lui se decontau dintr-o pornire subiectivă şi nu angaja în
vreun fel securitatea şi conducerea statului român. Autorităţile de la
Bucureşti se puteau folosi de prestaţiile lui publicistice, disipate prin
lumea europeană, fără să fie nevoită să dea explicaţii, după uzanţele vieţii
188