revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Ninsoare
„E mai lucioasă roua cu otravă,
Şi n-am văzut de când sunt eu o zi
Mai limpede şi mai de tot suavă
Ca asta care-nşeală tot ce ştii.”
Poezii de Elisabeta Isanos
Să cad în cer cum pe pământ zăpadă,
De mână tu mă ţii şi nu mă laşi...
Cum ai să faci ninsoarea să nu cadă,
Cum vezi cât munţii-n cei fricoşi curaj?
Se leagă toate, fără rost se leagă,
Având în cer şi soarele şi luna,
Cu lipsa ei făptura e întreagă,
Din întâmplări omisă nu-i nici una.
Când ceţuri trec în pierzătoare turmă,
Un geam de veghe sus în zid s-aprinde,
Şi după cei plecaţi rămâne urmă,
Cu tot ce orizontul ud cuprinde.
Cu tot ce pierde lumea-i îmbuibată,
Ne facem mai bogaţi cu o pustie,
Pădurea stă cu frigu-mbrăţişată,
Înăbuşit un clopot sună-n gând,
S-adaugă un spor la bogăţie,
Eu cad în cer, zăpada pe pământ.
Începe iarna
143