revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

omenire), …camera mea ticsită de tăcere nu e iubită nici de o iubire (În
aripi de gală),…şi acum sunt convins că linia vieţii din palmă/ mi-au
desenat-o alţii (Dar de unde-am plecat?),…singur ca o notă muzicală
luată fals mă mai plimb prin biografiile dumneavoastră ce nu mă mai
acceptă nu nu nu (Şi parcă vă mint).
Singurătatea, tristeţea, autocompătimirea, exhibarea neputinţelor
ca şi îndoiala, frisonul morţii îngrozitor de banale, (auto)excluderea de la
masa plăcerilor – toate acestea sunt pretexte pentru a semnala uriaşa lipsă
de tandreţe a acestei lumi, faptul că nu poţi semnala nimic din ceea ce ţi
se întâmplă decât pierzându-ţi însuşirile, devenind aceea ce realitatea din
jur te obligă să fii. Strigătul (interior) prin care poetul îşi cedează dreptul
la fericire se traduce prin chemarea la viaţă proprie, la identitate, la
putinţa de a fi iubit chiar dacă eşti răţuşca cea urâtă, pentru că, în fond,
totul depinde de privire, de percepţie, de libertatea fenomenelor de a fi
aidoma întruchipărilor noastre: Semăn tot mai mult a copac./ Mai
cuminte decât busuiocul/ trimit semne disperate de ajutor celor/ de pe
ţărm, dar am să mor căutând un om/ mai singur decât mine în acest
univers/ din care nu pot evada (Mă latră asfinţitul).
În aripi de gală este un exerciţiu de sublimare, dar nu în sensul
unei psihologizări a insatisfacţiilor perceptive, ci văzut ca modalitate de
actualizare (declanşare) a unor mecanisme de apărare împotriva
dorinţelor izvorâtoare de conflict interior, între care cea mai vizată este,
desigur, starea de bine, fericirea, tihna traiului comod etc. Poetul îşi
asumă toate vinile posibile printr-un act de purificare, ce este deplin
împărtăşit de cititor, printr-o consubstanţialitate a mărturisirii. Această
sublimare este şi un puternic catharsis, o spovedanie şi (în secret) o
posibilă pregătire pentru accederea la acea tandreţe a lumii de care toţi
suntem lipsiţi. Scriind despre tristeţe, singurătate şi altruism, în poeme de
o intensă vibraţie interioară, Nicolae Sava îşi desăvârşeşte cu volumul În
aripi de gală profilul unui poet absolut inconfundabil.
203