revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

dansului. Când toba opri cavalcada, plutonierul îi spuse mândreţei de
fată: „Îmi pare rău că va trebui să-ţi întrerupi pentru câteva minute
zbânţuiala. Eu sunt în exerciţiul funcţiunii şi va trebui să te duc la postul
de jandarmi să te legitimez,dumneata fiind din altă localitate”. „Cred că
şuguieşti, omule”. „Ca să mă crezi, vrei să-ţi pun cătuşele?” „Vai de
mine, dacă ştiam că dau la horă la Pojorâta peste jandarmi ca mata, nu
mai băteam drumul de la Fundu-Moldovei. De asta sunteţi plătiţi de stat,
ca să stricaţi cheful omului, când îi e lumea mai dragă?”. „Să nu ne
căinăm degeaba: durează doar câteva minute, e o cercetare de rutină”.
Cu autoritatea locală nu te joci, aşa că fata îl însoţi la primărie.
Nici nu băgase de seama că şeful de post o invitase două uşi mai la
dreapta de intrarea în biroului său oficial, unde îi era locuinţa provizorie.
„Buletinul, te rog”. „Domnule jandarm, ştiţi, îl ţin în sân”. „De acolo dămi-l!
Dacă nu te deranjează, ţi-l scot eu” şi ne mai aşteptând
încuviinţarea, mâna flăcăului tomnatec se făcuse căuş pe unul din sânii
ei. Cămaşa înflorată de borangic îi căzuse la pământ şi restul hainelor se
ţinuseră după ie. Confruntarea îşi consumase etapele în fracţiuni de
secunde, până ce armonia corpurilor intrase într-o instinctivă unduire.
Când bucovineanca îşi aşezase, roşie în obraji, îmbrăcămintea şi buletinul
iarăşi la locul lui, îl întreba ironic: „Aşa se face legitimarea aici? O să mă
interesez la plasă la Suceava şi nu cred că te vor felicita şefii”. Îi ceru,
hotărât, buletinul, fără a o mai ajuta de astă dată, trecându-i datele într-un
registru. Au mai urmat vreo câteva hore şi legitimări la Pojorâta, ca apoi,
preventiv, delicventa, devenită tot mai periculoasă, să fie arestată la
domiciliul jandarmului.
Părinţii fuseseră puşi în faţa faptului împlinit şi le venea să intre
în pământ de ruşine, cât erau ei de Mândrilă, că fata lor le fugise de
acasă. Cu îndrăgostita de 15 ani nu te puteai înţelege. Degeaba
blestemele curgeau ca torentele furioase de munte din Fundu-Moldovei,
o Moldovă întreagă nu se putea ţine de fundul în călduri al unei femeiuşti
zăpăcite. Deabia trecuse un an şi iubirea lor vinovată se dovedise a nu fi
în zadar: un prunc voinic tulburase liniştea postului. Tocmai venise şi
ordinul de mutare la Tazlău, iar noua familiei se instalase în casa
jandarmului, care-şi alungase prima nevastă cu întâiul lor fecior. Fără
prea multe explicaţii. Bucovineanca pretinse să i se spună „doamnă”, şi
nu obişnuitul „ţaţă”, şi aşa onomastica de sub munţii Tazlăului sporise cu
o adresare stranie: „Madamjandar”. După scenariul trasat de Ursitoare, îi
mai dărui bărbatului cucerit încă un băiat şi o fată. Acest al doilea băiat al
lor va muri, după ce poliţistul îl pedepsise, fiindcă îi rătăcise caii pe
Cociorvei, închizându-l în pivniţă casei, unde a căpătat o pneumonie
gravă, ce s-a dovedit a fi fatală. Ori de câte ori aveau să se certe, primul
208