revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

“Redusă la gastronomic, discuţia despre reveriile lui
Caragiale e limitată. Foamea de real face ca materia însăşi
să capete consistenţa iluziei, a delirului vizual, olfactiv, sau
auditiv. Să ne amintim că, în C.F.R., întreruperea delirului
verbal care hrănea imaginaţia celor doi amici e sinonimă
unei întoarceri „fără haz” în realitate...”
I. L. Caragiale. Materie şi sens
5
un eseu de Mircea A. Diaconu
Este Caragiale preocupat de „arheu” la fel de mult pe cît pare
fascinat de epiderma realului? O ocazională, cum sînt multe din scrierile
scurte ale lui Caragiale, Moşii (Tablă de materii) instituie, cu toată
aglomerarea de obiecte, un spaţiu pur, acela al logicii hazardului din text
unde totul este posibil.
Pînă la urmă, nu se construieşte un decor, ci o lume în esenţa ei.
Or, esenţa lumii înseamnă hazard şi iluzie. Iarmarocul balcanic e o
desfăşurare de materii în care sensul se pierde, pentru a face loc formelor
goale de sens. Atît de goale încît kitsch-ul atrage după sine butaforicul. E
ca şi cum plăcerea înregistrării formelor în care se ipostaziază lumea
atrage după sine o decorporalizarea identică reduceri la absurd. Atît de
concretă e lumea încît devine, printr-un exces de luciditate, falsă,
inautentică, artificială şi mirifică. Iată: „Turtă dulce – panorame –
tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane –
limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii –
provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri –
pungaşi de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri – muzici – artifiţii
– fotografii la minut – comèdii – tombole – «Moftul român» No. 8 – oale
– steaguri – flaşnete – îngheţată de vanilie – fleici”, şi ne oprim aici deşi
efectul vizat de Caragiale este obţinut numai prin citirea integrală a
textului. Aşadar, o lume, însumată alandala, dar însumată. Din albumul
unei pianiste, o demonstraţie de virtuozitate care improvizează o lume pe
structura accidentală a termenilor din sfera muzicii, conţine această
frîntură de text: „Să vă ferească Dumnezeu, marele armonist, de orice
disonanţă”. Dincolo de construcţia ludică, o demonstraţie a faptului că
artificiul se poate hrăni exclusiv din cuvinte, ideea aceasta a unui
Dumnezeu armonist nu-i de ignorat. Haosul materiei, aglomerarea de
forme, puzderia de iluzii vor fi avînd şi ele un sens; o muzică
neînţelească va fi fiind înscrisă în lucruri. Simplele colaje dau seama