revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

- Despre ceea ce istoricii literari
au numit „generaţia ’80” am aflat prin
1990, în primul sau al doilea an de
facultate. Am perceput sintagma mai
degrabă ca pe o etichetă ordonatoare,
utilă criticii, istoriei şi teoriei literare,
fiindcă – din cealaltă perspectivă, cea
de cititor, nu de judecător al literaturii –
citisem mai multe cărţi ale unor autori
optzecişti înainte de a deveni student şi
de a afla că sînt numiţi „autori
optzecişti”. I-am citit cu plăcere şi interes şi înainte, şi după descoperirea
conceptului de „optzecism”. Îi citesc cu aceeaşi plăcere şi cu acelaşi
interes şi acum şi încerc să nu mă împiedic de etichetă, fiindcă, dincolo
de inevitabila şi necesara periodizare şi conceptualizare de tip
generaţionist, importantă este opera fiecărui autor în parte şi nu echipa în
care joacă sau a jucat pe terenul literaturii.
- Cum caracterizaţi, pe scurt, literatura generaţiei 80 în cadrul
mai larg al literaturii române?
- O literatură a schimbării şi experimentelor, a înnoirii şi
sincronizării cu literatura – şi concepţia despre literatură – valabilă în
momentul respectiv în lumea occidentală. O literatură de grupuri, nu de
grup, şi cu individualităţi bine marcate, care au marcat creaţia literară din
România. Optzeciştii sînt asociaţi de obicei (în mod corect) cu
postmodernismul, dar creaţia lor e mult mai diversă şi mai cuprinzătoare,
combinînd continuitatea cu şi despărţirea de generaţia şaptezecistă. Dar
ceea ce contează cel mai mult pentru literatura română (lucru se vede tot
mai mult pe măsură ce trece timpul) e faptul că în cadrul ei au apărut
cîţiva autori de mare forţă şi cărţi valoroase, repere pentru scriitorii ce iau
urmat.
- Unde vă întîlniţi şi unde vă despărţiţi de generaţia 80?
- Mă întîlnesc adesea cu scriitori din generaţia ’80, discutăm şi mi
se pare normal să mă înţeleg foarte bine cu ei, atît în probleme ce ţin de
literatură, cît şi în discuţii pe teme extraliterare. Sînt mai degrabă
partizanul continuităţii, nu al despărţirilor. Ca scriitor, am încercat să
citesc cu ochi atenţi şi mintea deschisă orice autor, şi nu citesc niciodată
generaţii, ci scriitori. Aşa se face că nu mă despart niciodată, ci, eventual,
selectez. Iar din generaţia optzecistă sînt destule nume de autori şi de
cărţi pe care le pot alege.
13