revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

ucata din Chiriana. I-au spus doctorii din Iaşi că are cancer la nas şi n-a
comentat decât atât: „Fiara mă-sii de viaţă, dacă aşa mi-o fost scris, aşa
să fie”.
La bătrâneţe, stătea pe scaunul de la poartă, urmărind trecerea
tăzlăuanilor. O piatră de pe şuşă a ricoşat din roata unui camion, gonind
aiurea, şi s-a izbit de gard la un metru de el. Se vede treaba că moartea îşi
trimisese scrisorile de acreditare, deoarece la câteva luni de la
catapultarea bolovanului, o bestie de cojan beat, întorcându-se de la
crâşmă, s-a legat tam-nisam de bătrân şi l-a izbit de peretele casei. Asta ia
însemnat sfârşitul, toate măruntaiele zdruncinându-se în trupu-i
gârbovit. Vrând să dea lovitura financiară a vieţii, s-a ocupat şi de stupi,
având-o ca îndrumătoare pe Maria lu’ Pâsoi, ibovnica haiducului Baltă,
dar a prins câteva ierni lungi şi geroase, de-a fost nevoit să cumpere,
suplimentar, zahăr, ca să nu-i moară albinele. Jumătate de grădină din
spatele casei a cultivat-o cu vie, dar când a plantat butucii, beţivul lui
Crăciun, săpând în pământ, a dat peste scheletul unei puşti îngropate. Cu
toate că l-a omenit cu bani, mâncare şi haine, în schimbul promisiunii căşi
va ţine gura, primul drum al nevolnicului l-a făcut la postul de miliţie,
ca să-l pârască pe bătrân că deţine o armă ascunsă. Strugurii micii vii
improvizate nu se coceau niciodată pe deplin, aşa că vinul acrişor de
atunci i-a ambiţionat pe nepoţi să persevereze, cu credinţa că or exista pe
pămât şi vinuri bune. Tot el se îndoia de posibilitatea ca sufletul omului
să străbată cele 7 văzduhuri: „când americanii cheltuiesc miliarde ca să
ajungă, iaca acolo, la doi paşi, pe Lună, de unde să găsească duhul meu
resurse valutare ca să se înalţe atât de sus?”. După ce scria nepoţilor săi
favoriţi, la liceu sau facultate, epistole în care propăvăduia cele 10
porunci creştine, o adăuga şi pe cea de-a 11-a: „eu, azi, mâine, o să mor,
să nu mă uitaţi”. Enunţ, adaptat la cei cu care se ciocnea zilnic prin
ogradă: „mai aveţi răbdare puţin, că m-o lua şi pe mine odată dracu’ ?!”
Se ştia prea încărcat de păcate, spre a spera într-o eventuală deturnare de
destinaţie către Rai. După 7 ani îl urmase şi bucovineanca, ispita de
demult, ca să nu-şi facă prea mult de cap printre galaxii. Fapte de
odinioară, cu farmecul şi cruzimea lor. Par a fi întâmplări de pe vremea
bunicilor...
210