revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

teamă şi plăcere. Putea fi apa şi o piele de tobă bine întinsă, se simţea
efortul de a sta întinsă. Te aşteptai să plesnească sub presiunea interioară.
Apoi Oranka luă nişte bulgări de culoare, un fel de lut adunat în bulgări
de diferite culori. Le modela în palmă, adăuga salivă, sau dacă se
încăpăţînau să nu se transforme în pastă le înmuia în gură, le mesteca
încet, ca pe o cuminecătură. Culorile îi pătau pielea obrazului, buzele.
Strivea iarba şi făcea verdele şi mai verde, lua zeamă de lămîie şi picura
în albastru ca să-l facă şi mai albastru.
Apoi se apucă de pictat. O făcea cu gesturi bruşte, dure, agresive. Simţeai
apa cum stă încordată, că suferă, dar cu plăcere. Oranka bombănea ceva
la adresa apei, o certa, delimită cu pensula un contur, apoi aruncă pastele
de culoare. Cu podul palmei întindea culorile. Elefantul albastru ieşea din
piramida portocalie şi înainta pe un drum de nisip verde pînă în inima
deşertului. Sub pensula şi sub palma lui apa se făcea nisip. Totul s-a
petrecut extrem de repede. Probabil că efortul de a stăpîni apa era mare.
După ce termină de pictat, după ce îşi admiră opera cu un ochi critic şi
mai remedie cîte un amănunt, Oranka îi întrebă din priviri. Toma nici nu
respira. Era fascinat. Helga se pregătea să împartă fructe de mango
elefanţilor albaştri. Carolina aplaudă iar aplauzele ei sparseră pielea apei.
Nisipul se făcu, din nou, apă. Elefanţii albaştri se scufundară pe
drumurile lor fără capăt. Din piramida portocalie ieşi un faraon mic de tot
care făcu spre Carolina: bau!
Să ştiţi că peisajele pe care le vedeţi, care ne încîntă, nu sînt
întîmplătoare, nu sînt opera hazardului, spuse Oranka. Ele sînt creaţiile
noastre, ale fiecăruia în parte. Un peisaj văzut de dumneata, la un
moment dat, e numai al dumitale, nimeni nu-l vede la fel, să ştii asta. Eu
am învăţat de la un bătrîn care trăia pe o insulă în sud, de la capătul
canalului Malacca departe, departe, unde am locuit pînă la şaisprezece
ani, cînd am fost răpiţi de piraţi pentru obţinerea unei răscumpărări. Că
pe vremea copilăriei mele piraţii îşi făceau de cap pe aici. Erau piraţii
lanum care atacau mai mult pe englezi, că erau mai avuţi, dar în lipsă de
altceva mai luau ostateci şi dintre locuitorii insulelor. Ei, multe ar fi avut
Oranka să spună despre acea perioadă. Şi uneori se arunca în poveste ca
în mare, ieşea de acolo ca un catarg de corabie jumulit de furtună.
Uneori, cînd se euforiza cu rakiul de pe insulă, Oranka era un spectacol.
Oranka bea un fel de raki făcut din fructe şi plante macerate şi care avea
un gust amar, amar.
Nu bea oricum, ci picătură cu picătură
Dintr-un pahar ca o ţeavă de sticlă picura pe limbă o picătură pe care o
lipea apoi de cerul gurii. Apoi mai adăuga o picătură, apoi alta. De la a
zecea picătură băutura devenea dulce. Totul era să rezişti tentaţiei de a
pune pe limbă mai mult de o picătură. Într-o eprubetă, care se numea,
90