revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

viaţă, aşa că acesta a fost anchetat îndelung. Poliţia s-a sesizat din oficiu.
Deşi bănuialile telespectatorilor erau aproape unanime, că nefericitul
cumpărător al proprietăţii lui Toma Penescu era asasinul, nimeni nu avea
o probă concretă. Aşa că arestarea acestuia întîrzie spre nemulţumirea
populaţiei a cărei admiraţie pentru opera lui Toma crescu.
4.
În vremea asta Toma Penescu se trezi prizonierul unei lumi total
necunoscute. Insula pe care se afla făcea parte din arhipelagul Malaysia
deşi era mai aproape de Thailanda şi fusese, după toate semnele, o
colonie britanică. Aşezarea aceasta, la limita dintre cele două ţări îi dădea
un soi de libertate proprie, asemănător celui din zonele cunoscute drept
no man's land, adică ale nimănui. Insula se numea Teluk Pantai, deşi în
vorbirea curentă i se spunea Te-Pa, cu o accentuare a primei silabe. Toma
îşi dădu seama, de altfel, cu vremea, că oamenii insulei aveau tendinţa de
a-şi simplifica vorbirea, reducînd dialogul la strictul necesar. Preferau să
trăiască, decît să vorbească. Rudimentele vechii civilizaţii, cea
englezească, se mai păstrau pe clădiri, în vestimentaţie, în vorbire. Din
cîte îşi dădu seama ocupaţiile de bază erau pescuitul şi scufundarea după
scoicile cu perle. Însă timpul oamenilor locului era ocupat cel mai mult
cu o lenevire generală încurajată de vremea caldă şi umedă, de
comportamentul broaştelor ţestoase care se înghesuiau pe ţărm şi care se
mişcau ca nişte preotese negre în ritmul bătăii valurilor, fără nici o ţintă
precisă. Umblînd şi el fără ţintă, nebăgat în seamă de cineva, Toma
Penescu îi reîntîlni pe cei doi poliţişti care îl arestaseră fără motiv la
sosirea pe insulă a vasului de croazieră. Erau, totuşi, singurele sale
cunoştinţe, aşa că găsi cu cale să li se adreseze. Unul dintre ei o rupea
binişor pe englezeşte, aşa că Toma putu să înţeleagă că fusese, întradevăr
victima căpitanului de vas care îi plătise cu două sute de dolari pe
cei doi ca să-i zădărnicească plecarea de pe insulă, lucru pe care ei nu
ezitară să-l facă. Două sute de dolari era plata muncii lor pe jumătate de
an, aşa că nu îşi simţeau conştiinţa încorsetată de ceea ce făcuseră.
Nu, nu veneau vase de croazieră pe insulă, acesta fusese o excepţie,
probabil că totul fusese premeditat, căpitanul voia să-l abandoneze în
afara civilizaţiei, ca să nu-i ajungă cumva din urmă. Reuşise.
Seara unul dintre poliţişti se oferi să-i găsească o gazdă, care se nimeri să
fie chiar la el acasă, pentru doi dolari pe noapte. Somn, o bucată de peşte
la cină şi ceai la discreţie. Toma acceptă. Dar se pare că nenorocirea are
şi reversul ei, pentru că acasă la Tam Atam, cum se numea gazda lui,
totul era plăcut. În cîteva zile Toma învăţă insula pe de rost, înţelese
limitele civilizaţiei locului, se împrieteni cu familia lui Tam Atam. Cît
mai avea cîteva mii de dolari în buzunar lucrurile nu erau chiar disperate.
83