revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

BACOVIA, spre deosebire de formula consacrată G. BACOVIA (folosită
de aproape toţi editorii, de la Plumb încoace). Mai multe lămuriri pentru
această opţiune aflăm în Dosarul... (I, 1999), la anexa "Pseudonimele".
(Într-o convorbire telefonică de zilele trecute, domnul Călin mi-a atras
atenţia că poetul însuşi şi-a asumat explicit prenumele de GEORGE în
mai multe rânduri, precum acestea: "Nici un studiu cât de cât serios nu
există despre George Bacovia, nici măcar în ..."
- v. "Fragmente dintr-un monolog (1955-1957)", chiar în ediţia
discutată.)
Comparând mai departe, vom găsi şi alte diferenţe. În acelaşi
"Argument", autorul ne uşurează căutarea: "Problema cea mai dificilă de
care m-am lovit n-a constituit-o organizarea materialului, ci punctuaţia,
interpretată diferit de editori. La fixarea ei am ţinut cont şi de
comportamentul autorului faţă de propriul text: Bacovia pare, aproape de
fiecare dată, în etapa Plumbului şi a Scânteilor galbene, grăbit să-şi
încheie poemele, accelerând rostirea în finalul lor, şi mai lent - frângând
versurile, subliniind vorbele, spaţiindu-le -, în etapa ce începe cu Stanţe
burgheze. Pornind de la această constatare, am încălcat, în câteva cazuri,
regula care spune că trebuie să se păstreze ultima voinţă a celui ce-a
scris. Lexical, atât în secţiunea de , cât şi în cea de ,
intervenţiile cu caracter de restaurare (cuvinte, versuri) s-au făcut numai
acolo unde am observat inexactităţi, omisiuni care afectează logica
şi cazuri de autocenzură determinate de presiuinile politice
şi morale ale epocii." Lucrând cu o asemenea acribie, nu e de mirare că
domnul Călin ne-a dat cea mai "adevărată" versiune a textului bacovian.
Uneori, chiar "curajoasă": "De exemplu, într-un moment de disconfort, el
a notat, în , două din bolile de care suferise odinioară:
. . De cea dintâi pomenise şi în , de cea de-a doua mărturisea însă abia acum. Eczema e o
boală individuală, atipică, în schimb (blenoragia) e o , care acuză o viaţă dezordonată. Dacă la 20 de ani cineva se
poate lăuda că a avut-o, la peste 60, a aminti de ea e jenant. A fost firesc
deci ca, recitindu-se, poetul să renunţe la analogiile medicale şi să şteargă
cele două versuri. Le-am , deoarece, după 1990, percepţia
s-a schimbat. Atare mărturisiri nu mai par , ci sunt foarte
căutate şi-l aşază în rând cu cei mai atractivi poeţi români actuali..." (cf.
"Argument"). În ediţia din 1978, poezia e reprodusă în varianta
prescurtată / cenzurată. Remarc, însă, că această reconstituire a textelor
bacoviene în spiritul şi forma lor originare reprezintă mai mult decât o
performanţă filologică: este, în plus, o punere de acord a poetului cu
176