revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Dor de ... dictatură
De pe blogul lui Răzvan Ţupa (Poetic) aflăm rezultatele unui sondaj
despre „practica” lecturii la români, azi. E cam trist, mai ales că poezia
pare a fi preferată, între genuri, doar de un procent dintr-o sută de
ipotetici cititori. Ca un posibil răspuns la lipsa de apetenţă pentru poezie,
am să reiau cîteva „replici” dintr-un dialog purtat, în revista „Rost”, de
Claudiu Târziu cu venerabilul Demostene Andronescu, unul dintre cei
mai lucizi români dintre foştii deţinuţi politici, care a trecut prin mai toate
închisorile epocii comuniste. „- Domnule Demostene Andronescu, astăzi
ştim că în temniţele din România comunistă s-a dezvoltat un fenomen
unic şi uimitor: cel al poeziei din închisori. În condiţii de tortură fizică şi
psihică permanentă, oamenii şi-au găsit libertatea, alinarea şi speranţa
într-un vers. Cum a fost posibil? - În detenţie, omul moare întâi
sufleteşte. Nemaiavând nici un licăr de viaţă spirituală, se prăbuşeşte în
depresie, disperare, ură, apoi cedează şi fizic. Ca să se salveze, mulţi s-au
îndreptat, mai degrabă instinctiv, spre tot felul de activităţi spirituale. Sau
salvat mai întâi cei care au avut vocaţia rugăciunii, dar nu toţi putem
trăi rugăciunea ca pe o flacără interioară, care să le dea puterea de a
merge mai departe. Şi atunci, cei mai slabi rugători am coborât cu o
treaptă mai jos, de la etic la estetic, de la rugăciune la poezie. Poezia fiind
mai uşor de păstrat în minte, a devenit, alături de rugăciune, una din
formele de viaţă spirituală a deţinuţilor. - Înlocuiaţi rugăciunea cu
poezia, pentru că vă era mai la îndemână sau pentru că simţeaţi că are
ceva transcendent şi mistic în ea, care tot rugăciune era?- Prin poezie
parcă intram în legatură cu Dumnezeu mai uşor. Puteam să-mi exprim
momentele de revoltă, de încântare, de îndoială... Prin rugăciune, trăiam
evlavie şi credinţă. Dar aveam mult mai multe momente în care eram
răscolit de revolta şi deznădejde, decât de umilinţă şi împăcare. [...]”.
Concluzia? Dă-ne, Doamne-o dictatură, să ne întoarcem la literatură ... ?
(AAG)
Mamele eroine şi prolificitatea tribală
Circulă pe internet un text atribuit lui Lucian Mândruţă, cunoscut
“televizionist”. M-am străduit să-l contrazic, dar nu ştiu cum se face că
toate contra-argumentele mele s-au pitit bine, lăsînd loc unei enervări
fără ecou: “Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem
colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă.
E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl
uman, care acoperă încet, încet naţiunea lui Sadoveanu, Eliade,
Nichita... Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame
289