revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

numele lui Toma Penescu a fost dat unui gang din incinta Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
Juriul care acordă premiul Nobel se adresă printr-o scrisoare Organizaţiei
Scriitorilor şi-i ceru să clarifice dacă Toma Penescu e mort sau e viu, ca
să vadă şi ei ce decizie pot să ia la următoarea întrunire. Organizaţia
Scriitorilor simţi că sosise un ceas fast pentru literatura unei culturi mici,
dar nu prea ştia ce să comunice la Stockholm. Fără să fie mort oficial,
Toma Penescu nu era de găsit nici mort, nici viu. Nefiind declarat mort
totuşi şi fiind vorba de un artist care poate fi oriunde beneficiind de
ubicuitatea libertăţii interioare şi exterioare în acelaşi timp, Organizaţia
Scriitorilor trimise Fundaţiei Nobel concluzia că Toma Penescu trăieşte.
Unde? Asta nu e treaba ei. Insinuarea era că dacă Fundaţia Nobel doreşte
să dea premiul lui Toma, o poate face fără prea multe precauţii şi
fandoseli. Dar mai înţeleaptă Fundaţia Nobel mai amînă o vreme
premierea lui Toma Penescu. Din punct de vedere moral însă, după cum
spunea preşedintele Organizaţiei Scriitorilor, premiul Nobel era al nostru,
al tuturor şi al fiecăruia în parte, fără nici un fel de dubiu. Concreteţea lui
era, de acum, un amănunt.
Lui Toma Penescu i se născu al doilea copil, un băiat: Toma Humberto.
Apoi i se născu al treilea copil, tot un băiat: Toma Justin. Apoi i se născu
o fată, Helga Melchiora.
Helga pescuia scoici care plesneau de presiunea perlei. Toma îşi distra
pruncii pe malul oceanului, în aşteptarea Helgăi, care rămăsese la fel de
frumoasă, de inocentă, chiar după ce născuse patru copii. Oceanul era
mai plin de perle ca oricînd. Comerţul înflorea, pe insulă se deschise un
centru de colectare a perlelor de către o mare firmă americană care plătea
mult mai bine. Firma americană aduse după ea o firmă japoneză care se
ocupa cu pescuitul algelor, apoi veniră firme ruseşti, coreene, indiene,
franţuzeşti, englezeşti, fiecare cu ce se pricepea să facă sau să vîndă.
Dintr-un sătuc liniştit ca o geană de paradis, totul era acum frămîntat de
foşnetul dolarilor. Toma îşi mai mări casa. Carolina învăţa la o şcoală
englezească din capitală. Toma Humberto se scufunda cu mama lui după
perle, o făcea cu un talent ieşit din comun. Chiar dacă acum pescuitul
perlelor se făcea cu costumaţii sofisticate, cu tehnici de ultimă oră extrem
de eficiente, Helga şi Toma Humberto se scufundau demonstrativ, fără
nimic ajutător, spre deliciul turiştilor, din ce în ce mai mulţi, care gustau
asemenea spectacole. Toma Justin învăţa limbi străine fără nici un efort.
Şi se apucase să scrie un tratat despre lume, deşi n-o văzuse decît cu ochii
minţii, din poveştile tatălui. Helga Melchiora era atît de frumoasă, încît la
zece ani Toma n-o lăsa să iasă singură din casă de frică să nu o răpească
vreun zănatic. Cînd ieşea la plimbare o lega cu o sfoară de mîna sa, ca să
93