revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

în publicaţiile-tomberon, unde intră orice şi oricine. există o întreagă
generaţie de cărcălici fără complexe pe care-i trage aţa să facă exact ce
nu ştiu să facă. E act de inconştienţă să-ţi dai cu presupusul unde nu te
pricepi. Vrei să faci performanţă filosofică, publici compilaţii indigeste,
luate te miri de unde, omorând pagini întregi, în nesocotinţa regulii
modului: discurs inteligibil, ordonat, concis. Vorba eseistului Marinică
Popescu, semnatar intr-o revistucă de familie: Fără percepere nu e
purcedere. Aţi perceput? Şi mai sunt traducătorii! Tipi care nu ştiu nici o
limbă (nici româneşte) fac transpuneri din toate, de la macedoneană la
chineză, de la turcă şi daneză la tătară. Recordul socialist al cuiva care
traducea din 7 limbi + coreeană a fost doborât. competenţa? Pe ultimul
plan. se trece peste ea, ca şi peste regula modului. Traducători excelenţi,
de la Romulus Vulpescu la Christian Schenk, au de ce să fie oripilaţi…”
Vom vorbi, în curînd, despre „cultura de sms”, despre „cultura de
facebook” ...! Agramatismele de azi vor fi numite, cu duioşie, peste cîţiva
ani, „licenţe poetice”.
Zon@ literară, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 2012. Revistă nouă şi vie.
Redactor şef: Paul Gorban. Din editorialul „La telefon cu Eminescu”,
semnat de Marius Ştefan Aldea: “Cum să vă spun, aseară l-am sunat pe
Eminescu şi am vorbit despre generaţia asta nouă de poeţi şi scriitori, de
la 2000 încoace. Am tot discutat problema aproape o oră iar Eminescu
îmi spunea din când în când aldea, stai numai puţin, mi-a amorţit mâna,
stai s-o schimb, şi de aici am tras concluzia că Eminescu nu are handsfree.
În tot acest timp am sorbit trei sticle de vin roşu, luceafărul era şi el
prezent, ciocnea cu noi, mai băga din când în când câte o înjurătură la
adresa insurecţiilor noii generaţii. În schimb, Eminescu îmi zice: bă,
aldea, poezia este o chestiune politică, generaţiile se formează în
funcţie de timpul lor politic.” Să fie atent tînărul Marius Ştefan Aldea, să
nu vorbească prea mult (preţ de trei sticle de vin! sună cam a comă
alcoolică!) că Eminescu telefonează întotdeauna cu taxă inversă ...!
Viaţa românească, nr. 1-2, 2012. Din interviul luat de Marian Drăghici
admirabilului cărturar Solomon Marcus: „Nu mai ţin bine minte cum lam
cunoscut pe Nichita, cred că mi s-a întâmplat să nimeresc într-un
grup din cadrul revistei Gazeta literară, devenită ulterior România
literară, grup din care facea parte şi Lucian Raicu. Aflându-mă de
câteva ori în preajma lui Nichita, i-am descoperit o trăsătură pe care o
identificasem şi la Ion Barbu, pe vremea când îi fusesem student. Şi unul,
şi altul aveau tendinţa de a transforma comunicarea cotidiană, exclusiv
utilitară, în comunicare poetică. Trebuia să ai la tine în permanenţă un
carneţel, să notezi. Ion Barbu vorbea în limbaj poetic şi cu femeia de
serviciu, şi cu portarul. Nichita mi-a relatat că frecventase un Cerc de
matematică organizat de profesorul său de şcoalã, Ion Grigore. L-am
284