revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Neamţ, 2003). Iar recent, într-o apariţie care se înscrie printre succesele
editoriale ale anului trecut, Cristian Livescu revine cu o şi mai bună
fundamentare a ipotezei sale, publicând studiul Eminescu şi enigmele
Caietului vienez. Strategiile textuale ale debutului literar (Ed. Crigarux,
Piatra-Neamţ, 2011; cuvânt înainte de acad. Mihai Cimpoi, postfeţe de
Dan Mănucă şi Vasile Spiridon; 425 p.).
Din capul locului suntem avertizaţi: "I s-a reproşat marelui poet
că şi-a amânat întocmirea unei cărţi reprezentative /.../, iar când acest vis
s-a împlinit, a trebuit să ia de bun ceea ce altcineva alcătuise pentru el (T.
Maiorescu - n.m.), făcându-i ordine în materia lirică. Asta nu înseamnă
însă că i-a fost indiferent succesul literar şi că nu a avut în proiect o carte
deplină, oglindă limpede şi pe cât cu putinţă fidelă atât de agitatei sale
lumi lăuntrice. A recurs la o strategie sinuoasă, aceea a , care la un loc descriu o traiectorie aflată deloc sub semnul
hazardului /.../. Opera - în opinia sa - trebuia să treacă prin lungi etape de
elucidare formală, de remodelare prozodică şi decantare a unor imagini,
până să ajungă la îndemâna cititorului. De aici mitul poetului
perfecţionist impus de Eminescu în literatura noastră, neegalat de
altcineva, mergând până la sacrificarea cărţii însăşi, idealul de construcţie
al oricărei conştiinţe scriitoriceşti."
Pornind de aici, Cristian Livescu se apleacă atent, din nou, asupra
manuscriselor eminesciene de început, urmăreşte raportul dintre
"ocazional" şi peren, compară variantele, recompune mediile literare ale
momentului, investighează procesul de structurare a identităţii auctoriale
etc. Până la revelarea "surprizei" reale pe care o conţine "Caietul vienez"
şi care-i confirmă ideea pe care o urmăreşte: "Sunt câteva elemente de
detaliu biografic difuz care l-au determinat pe Eminescu să-şi ordoneze
creaţia lirică, imediat după sosirea la Viena (toamna lui 1869 - n.m.),
într-un caiet special, cunoscut ca sau
, luând aspectul pregătirii unui volum de debut, realizat
după toate regulile unui obiectiv editorial: dispunerea textuală coerentă,
conformă unei idei ordonatoare, numerotarea poeziilor şi datarea lor, fără
instituirea unei linii cronologice, numerotarea versurilor, rescrierea în
totalitate a unor poeme deja publicate, pentru a fi adaptate, omogenizate
imaginii de ansamblu a unei cărţi, menite a încheia o etapă şi a trasa - se
poate spune - o direcţie de viitor pentru poet." * În ambientul capitalei
imperiale, totodată stimulativ dar şi orientat după criterii / repere
oarecum "străine" (căci şi acolo Eminescu a rămas profund legat de
idealurile naţionale, cf. observaţiilor lui I. Slavici), poetul a receptat în
parte "Stilul Biedermeier, cumul de frivol, voluptate retro şi metafizic",
cum îl defineşte Cristian Livescu: "Cele câteva poeme scrise într-o
asemenea ambianţă - şi le putem lesne reconstitui în : 1.
171