revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Oricum, în cîteva zile spera să găsescă un mijloc de a pleca spre Kuala
Lumpur, portul cel mai important, unde vin vase din toată lumea. Nu era
aşa de departe pînă acolo, Tam Atam îi spusese că în cel mult două
săptămîni se va ivi o ocazie. Reflectînd însă la situaţia lui, Toma Penescu
înţelese un lucru îngrozitor: nu prea mai avea unde şi la ce să se întoarcă.
În ţară vînduse totul, banii îi cheltuise cu nesăbuinţă, în mare parte, pe
biletul de croazieră, un serviciu stabil nu-l aştepta, aşa că nu era nici o
grabă. Era în lume şi trebuia să ia lumea de partea sa. Era greu, dar nu
imposibil.
După cîteva luni de trîndăvit pe insulă Toma Penescu dădu cu mîna de
fundul buzunarului, banii se topiseră. În acel moment Tam Atam îl
anunţă că îi găsise o slujbă: profesor de engleză pentru cîţiva copii ai
unor indivizi din protipendada locală. Putea primi pînă la doi dolari pe
oră sau aproximativ şase ringgit, moneda locului. Toma se prinse, nici nu
avea încotro. În felul acesta îşi lărgi cunoştinţele, învăţa el însuşi despre
civilizaţia din jur. Era invitat în familii mai simandicoase. Localnicii îl
credeau englez şi el nu îndrăzni să dezmintă acest lucru. Le povestea
despre Londra, o făcea cu atîta pasiune încît aproape că îi venea şi lui să
suspine după malurile Tamisei, după Turnul Londrei, cel zidit de
Wilhelm Cuceritorul cu o mie de ani înainte, pe care nu le văzuse,
practic, niciodată. Le povestea despre închisoarea de la baza Turnului în
care pieriseră arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket, locul în care
a avut loc și execuția Annei Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIIIlea.
Ca să impresioneze Toma le spunea cu glas aproape şoptit că Turnul
este locul cel mai adesea bântuit de spirite. Noaptea, pe coridoarele și
prin încăperile Turnului bântuie spiritele celor întemnițați și condamnați
la moarte pe nedrept. Surpriza mare a fost, pentru Toma, că oamenii
locului nu se speriau de spirite, de resurecţia sufletelor, dimpotrivă, după
credinţele locului, după ce treceau dincolo, indiferent de cauză sau
modalitate acestea intrau într-o ordine absolută. Deveneau egale. Dar
vechea civilizaţie englezească, care durase aici aproape un secol, lăsase
nostalgii. Localnicii lăcrimau de emoţie ascultînd poveştile lui Toma.
Pe cînd se petreceau toate astea trecuse deja un an de la dispariţia lui
Toma Penescu din ţară. Noroiul realităţii invadă spaţiul mediatic.
Dispariţia lui era trecută, fără dubii, în rîndul crimelor fără proba victimei
însă, fără criminal cunoscut. Cetăţeanul de rînd, care se simţea solidar cu
Toma, care se simţea la rîndul lui neprotejat de autorităţi, era mînios. Şi
poate că pe bună dreptate.
5.
La bilanţul literar al anului cartea Descoperirea numelui a lui Toma
Penescu obţinu marele premiu oferit de cel mai exigent juriu. De
84