revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

fondurile şi drepturile de autor care i s-ar fi cuvenit lui Toma? Că în
cazul în care, prin absurd, Toma ar apărea, un proces ar arunca în aer o
mulţime de proiecte, ar stîrni nemulţumirea unei întregi bresle?
Nu, nu ştia, dar nici nu-l interesa prea tare acest lucru. El voia doar să
plece, pe insula lui, la Helga, acasă, la copiii săi. Îi era dor. Tot datorită
dorului ajunsese şi aici, fusese răscolit de o drojdie de nostalgie care se
răzvrătise pe fundul sufletului. Gata, îi ajunsese, dacă ei voiau el putea să
spună chiar că nu era Toma Penescu, scriitorul, ci un biet farseur, că
minţise, că greşise, că exagerase, numai să fie lăsat în pace.
Dar cum să-l lase în pace acum, nu era suficientă o declaraţie, trebuia
ceva oficial, o decizie a unui tribunal, o declaraţie a unei oficialităţi din
ţara din care susţinea că provine, oricum era nevoie de un document clar
care să limpezească lucrurile pentru totdeauna, care să descurajeze pe
alţii ca el care ar îndrăzni să facă acelaşi lucru.
19.
Presa se împărţise, firesc, în două. O parte suţinea ca posibilă
întoarcearea lui Toma Penescu, deşi personajul care pretindea acest lucru
nu prezenta toate garanţiile. Altă parte, dimpotrivă, susţinea că bătrînelul
cu privirile mai mult rătăcite, după cum îl arătau fotografiile, nu era decît
o făcătură a unui grup de interese care îşi propusese să pună mîna pe
bunurile şi banii lui Toma Penescu. Dar cine era în spatele întregii
afaceri? Aceasta era întrebarea, iar speculaţiile umpleau pagini de ziar.
În timpul unei emisiuni televizate, la una din televiziunile de nişă, care
cultiva scandalurile din societate, se prezentă o femeie, destul de trecută,
care susţinu că a fost iubita lui Toma Penescu şi spuse că l-ar recunoaşte
din un milion de bărbaţi. Îl iubise sincer, îi ştia şi acum geografia
trupului. Fotografiile nu îi spuneau mare lucru, de asta realizatorul
emisiunii ceru celor care se ocupau de caz să înlesnească o întîlnire a
celor doi.
Cei de la consiliul critic îl puseră în temă pe Toma despre întîlnirea
preconizată.
Toma îşi scormoni în minte unde găsi toate iubirile din tinereţe. Nu erau
prea multe, de asta îşi spuse că nu îi va fi greu să o recunoască el, la
rîndul lui, pe femeia anunţată. Întrebarea care i se cuibări în minte era
alta, însă. Poate fi o probă în favoarea lui mărturia femeii? Nu va
complica şi mai mult lucrurile? Nu ar fi mai bine să spună că nu o
recunoaşte? Asta l-ar ajuta, poate, să plece mai repede, să scape din
această captivitate din ce în ce mai greu de suportat.
Confruntarea sau întîlnirea a avut loc într-un salon din interiorul
Organizaţiei Scriitorilor. A fost una scurtă. Au asistat reprezentanţi ai
cîtorva ziare, cele care rumegau de zor subiectul.
112