revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

„Între Don Quijote şi cei cuminţi e antagonismul dintre
sens şi nonsens, dintre bunul simţ şi simţul comun; între
Don Quijote şi Sancho e alianţa dintre acestea din urmă,
şi buna direcţie pe care al doilea o poate căpăta de la
primul”. (Alexandru Paleologu)
Cei ce sunt curajoşi şi ridicoli
75
un eseu de Adrian G. Romila
Deşi lăudabil şi valorizat în ordine socială şi morală, curajul
presupune adesea doze bune de epatare inconştientă, de protest iraţional,
iluzoriu şi absurd. În mod paradoxal, curajul devine axiologie numai dacă
rezultatul acţiunilor curajoase reuşeşte. Departe de a fi un principiu
imuabil, o idee platonică, curajul se dovedeşte o reminiscenţă
interpretabilă, un lest contextualizant, cu hermeneutică dublă: dacă
acţiunile curajoase au eşuat, curajul n-a fost decât un gest ridicol, riscant;
dacă acţiunile au dat rezultatul scontat, curajul transformă totul într-o
poveste-model.
Luând hanurile drept castele impunătoare şi morile de vânt
drept inamici, Quijote a repurtat o victorie demnă de un cavaler curajos.
Abia dacă ar fi fost înfrânt, ar fi avut Sancho dreptate. În logica
luptătorului de la Mancha, curajul rămâne singura cale de bun-simţ prin
care să conservi, oriunde şi oricând, vechile virtuţi ale bărbaţilor cavaleri.
În logica servitorului său, maestru al simţului comun, hanurile şi morile
sunt doar iluzii ridicole, împotriva cărora nimeni nu poate obţine vreo
victorie. Biruitor, curajul e de bun-simţ. Învins, curajul abia dacă atinge
simţul comun. Şi aici lumile reprezentate de cele două personaje
cervanteşti se despart. Tocmai fiindcă e iluzoriu să lupţi contra morilor
de vânt, curajul lui Don Quijote, anihilându-le, a devenit de bun simţ.
Sancho n-are decât să strige-n pustiu că nu există niciun inamic şi că,
deci, nu există nicio victorie. El rămâne prizonierul iremediabil al
simţului comun.
Să mai luăm, de pildă, pentru o coborâre în imanent, curajul
tinerilor care au deschis schimbările din România lui decembrie 1989, la
Timişoara. Reuşind să zguduie din temelii un sistem ce părea etern, jertfa
lor a fost exemplară. Au stat de bună voie în faţa gloanţelor pe care
dictatorul comunist le pregătise pentru ei, s-au sacrificat, şi nu se putea