revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

întreabă ce i-a permis b. să dăinuie bimilenar într-o varietate de atitudini
și forme și găsește răspunsul în „acea forma mentis a spiritului european
de idealizare a relaţiilor sale cu o natură protectoare, în care individul îşi
află refugiul ori de câte ori se simte agresat de vicisitudinile istoriei.
Integrarea într-un spaţiu natural simplificat, eliberat de tensiuni majore,
năzuinţa spre armonie şi fericire individuală sunt corelativele acestei
viziuni ce-l situează pe om, ca fiinţă participatoare, prin meditaţia lui
singulară, la pulsaţiile eterne ale cosmosului“ (Poezia bucolică
românească, 2000).
În literatura română, începuturile poeziei b. sunt marcate de
eclectismul fazei specifice de „ardere a etapelor“ de la jumătatea sec.
XIX, atunci când se fac acumulări, sedimentări, reformulări și, în fond,
imitări ale convențiilor pastoralei occidentale. Apariția Zburătorului
[1844] lui I. Heliade-Rădulescu reprezintă și primul moment de
apropriere a b., în timp ce pastelurile lui V. Alecsandri vor duce poezia
noastră b. la maturizare. G. Coșbuc își alege ca spațiu predilect pentru
desfășurarea idilelor sale, cu caracter obiectiv, cadrul rustic, iar nu cel
pastoral. Pentru Eminescu, peisajele bucolice oferă cadrul propice
întâlnirilor erotice (așa cum se întâmplă în profundul poem Sara pe deal
[1885], care are în poezia b. doar un punct de plecare, depășindu-i
acesteia cu mult limitele). Prefigurată de pitorescul etnografic și
decorativismul convențional, caracteristice sămănătorismului paseist,
poezia interbelică va cultiva chtonismul, mai ales în cercul de la
„Gândirea“ și în creația poetică a lui I. Pillat. „Apartenenţa la un anumit
spaţiu originar, preponderent rural (dar şi păstoresc), cultivarea
ancestralităţii ca regăsire a legăturii afective cu strămoşii şi
reconsiderarea eresurilor magico-legendare, păstrate de o tradiţie
populară milenară, sentimentul înfrăţirii cu firea, până la dorinţa
definitivei contopirii cu marele tot cosmic sunt câteva dintre motivele
htonice ale poeziei noastre interbelice, resuscitate şi în perioada
postbelică“ (Gabriela Danțiș, op. cit.). Zaharia Stancu, Virgil Carianopol,
Emil Giurgiuca, George Lesnea, Ion Horea duc mai departe acest filon
bucolic, pe linia poeziei tradiționaliste, mai mult sau mai puțin
intelectualizate.
b) Atitudine comportamentală din partea orășenilor, care văd
în evaziunea în natură și la țară drept un refugiu temporar într-un
locus amoenus, iar nu o alternativă reală la modul lor de viață, nu o
urmare a îndemnului progresist labor omnia vicit. Ei sunt atrași acolo
de senzualismul aparențelor frumoase și de promisiunile epicureice.
c) Atribut stilistic ce defineşte o expresie poetică relativ
simplă, de dimensiuni reduse, iar în imaginar, o reprezentare specific
217