revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

de poliţişti şi miliţieni de după… Din Caţavencu, din Dandanache, din
Trahanache a făcut modele de politicieni care traversează scena politică
românească de secole. Ei existau, Caragiale doar i-a numit. Păcatul
"actualităţii" lui Caragiale pare cel mai greu de iertat de fiecare generaţie
care trebuie să se uite în oglinda operei sale. Cel hîd simte nevoie să
spargă oglinda care îi arată defectele, prea rar caută să-şi modifice hibele.
Petele de pe conştiinţă şi gaura din nădragi au fost prea adesea acoperite,
la noi, cu o minciună convenabilă. Caragiale a pus punctul pe i, a pus
degetul pe rană atunci cînd nu a pus chiar sare pe rană. Ce mai poţi
adăuga la o replică precum cea "avansată" de Caţavencu: "Industria
română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvîrşire…
Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastră!"?
Deschidem fereastra şi ne uităm în realitatea românească! Caragiale va
deveni "inactual" cînd noi vom fi conectaţi cu adevărat la o Europă pe
care o curtăm de secole dar în care nu putem intra decisiv cu paporniţa
noastră de lucruri şi obiceiuri dintr-un Ev Mediu prelungit pînă peste fire.
3. Nenea Iancu şi o anecdotă de la Piatra Neamţ. Caragiale s-a
retras, în ultimii ani ai vieţii, în Germania. De aici l-a vizitat pe Octavian
Goga care vrînd să-i înveţe pe ardelenii din Ardeal că sînt români, a ajuns
"chiriaş" al închisorilor ungureşti din Budapesta. Şi acolo, pe pămînt
străin, Caragiale i-a dat o lecţie amară: "Ţi-am spus de-atîtea ori, nu te
mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu
în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie, e totdeauna
mai tare. (…) Nimic mai greu decît să cîrmuieşti proştii… Ei au un
instinct de împotrivire organică… Să vezi… Mai acum vreo treizeci de
ani eram revizor şcolar la Piatra Neamţ… Trenuri nu găseai prin
Moldova, mergeam la inspecţii călare… La Piatra Neamţ stăteam în
gazdă la un popă. Avea popa o iapă murgă… Zic, să mi-o dai părinte,
dimineaţa… Popa zîmbea. Prea bucuros, domnule Iancu. Şi-am plecat…
Cît m-a zolit iapa ceea, mă…! Oricum dam din căpăstru, ieşea rău… N-o
puteam cîrmui nicidecum… M-am întors la vreo două ceasuri, tot apă: -
Părinte, cît face iapa sta? - Face zece galbeni! - Ei, pune d-ta cinci, să
pui şi eu cinci, s-o tăiem, că-n asta-i om… - Ba să n-o tăiem, domnule
Iancu, mai bine să-i învăţăm năravul… Ştii ce? Cînd o încaleci şi ajungi
la o răspîntie, dacă vrei să apuce la stînga, tu tragi de frîu la dreapta…
Da' să tragi cumplit, auzi… Să vezi c-o ia la stînga… Aşa am făcut… Ei
vezi, la prost trebuie meşteşug, nu glumă…Ascultă-mă! … Toată viaţa nam
putut să sufăr prostia… Săracu' de mine, măi băiete, cînd văd cîte un
prost mă doare… Zău, am dureri fizice… Mă ia cu rece aici în
creştet…”.
La Piatra Neamţ, în preajma Teatrului Tineretului, un loc gol
aşteaptă, de mulţi ani, o statuie a lui Ion Luca Caragiale.
4