revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Vom începe comentariile noastre cu observaţia că poezia, de
orice gen, conţine ludicul ca pe o componentă intrinsecă. Chiar şi în
poeziile grave, scrise în vers liber, ludicul apare ca joc al sonorităţilor,
aliteraţiilor, imaginilor şi ideilor.
Ludicul poate juca şi un rol mult mai important, mai ales în
poeziile cu tentă umoristică. Ludicul concret ţine de fantezia imagistică,
cel abstract, de jocul ideatic. Ana şi Mircea Petean analizează nu mai
puţin de 50 de variante creative lirice, bazate pe experimentarea ludicului
(Ocolul lumii în 50 de jocuri creative, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010).
Ludicul are şi el logica lui, alta decât aceea ştiinţifică şi cine nu o
respectă, iese din scenă.
Mihai Pascaru este un poet ludic prin excelenţă. Ludicul său este
abstract, un joc scăpărător de idei asociate umoristic, dincolo de
gravitatea în sine a nucleelor tematice. Au remarcat acest lucru, direct sau
indirect, mai mulţi dintre criticii poeziei sale. Astfel, despre Grămadă
ordonată Avram Cristea scria: „Volumul Grămadă ordonată se poate citi
în mai multe feluri deoarece e o carte deschisă pentru toate gusturile,
pentru ingenui, pasionaţi, umorişti, gânditori, melancolici, realişti
ş.a.m.d. Fiecare pagină este o provocare să te alături poetului şi să-i
dezvolţi ideea, să-i cauţi dedesubturile, să despleteşti sensurile poemului,
să ripostezi sau să râzi în hohote la surprinzătoarele jocuri poetice în care
eşti atras.” (Avram Cristea, Gând Românesc, Nr. 5 (17), ianuarie 2010, p.
17). Paraschiva Livadaru observa şi ea: „Mihai Pascaru este poetul
răsfăţului lexical, retezând din start, fie şi printr-o singură literă, ceea ce
ar părea să ne amuze, când, de fapt, prin umor subiacent, totul este atât de
grav, încât doar prin surprindere şi răsturnare ludică, face să ne răcorim şi
să ne odihnim neliniştea, respirându-i aerul dintre cuvinte, până la tăcerea
mântuitoare.” (Paraschiva Livadaru, Ateneu, Anul 48, Nr. 5, Mai 2011, p.
6).
Volumul Sentinţe/Sentences (Editura Dacia XXI, 2011), pe care îl
comentez în cele ce urmează, cuprinde cinci capitole, dintre care trei vor
fi exploatate mai mult în comentariul de interpretare creativă (ludică!) pe
care îl voi face în continuare: Definiţii, Sentinţe şi Apocalipse. Îmi
propun să demonstrez, după o logică poetică proprie, că între acestea
există o strânsă legătură, ca de la cauză la efect, desigur, după logica
poetică intrinsecă.
Iată cauzele exprimate prin definiţii: evoluţia: „O maimuţă /
coborâtă / din Pomul Cunoaşterii.” (Darwin); legile întoarse ale fizicii:
„Carul Mic / răstoarnă / Carul Mare “; hazardul „neîntâmplător”: “Un zar
măsluit / de Ordine.” (Hazardul); principiul de incertitudine juma-juma:
„Cap cu pajură” (Incertitudine); compromiterea: „Necaz cu public.”
243