revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

întreagă, rotundă, dar nu sferică, sunt convins că oricare mare creator
după un timp mai găseşte ceva de îndreptat. Bineînţeles, există pericolul
să ciobească pe alocuri, să desfigureze şi ceea ce-i bun, dar este exclus
pericolul demolării edificiului.
- Te rog să faci portretul cititorului tău de poezie. Cum arată,
cum respiră, cum se mişcă în spaţiul public? Dacă ai sta cu cititorul
(tău) ideal de poezie faţă în faţă, la o masă, la o bere, ce i-ai spune?
- În primul rând să fie tentat prin ceva să se apropie de cartea
mea; să-i ofer un titlu incitant, o poză haioasă, un ceva ieşit din comun,
apoi să mă cunoască, cunoscându-mă s-ar simţi oarecum obligat să-mi
deschidă volumul. Asta se poate întâmpla doar dacă i-am făcut cartea
cadou, bineînţeles, cu autograf. Sunt convins că după câteva pagini n-o
mai lasă din mână, mai ales dacă individul e puţin aghezmuit şi dacă
nimereşte peste vreo scenă erotică. E ştiut faptul că scriitorii se citesc
între ei.
- Fiul tău, Andrei Alecsa, este traducător anglofil, poet el însuşi
…! Spune-i, te rog, trei lucruri care să-l convingă să meargă mai departe
în teritoriul literaturii şi trei lucruri care (ar putea) să-l determine să se
apuce de altceva, să lase de izbelişte acest teritoriu pe care iluziile cresc
precum buruienile…!
- Deocamdată, fiind încă pe banii „babacilor”, pare sedus de ideea
de traducător, pune şi multă pasiune în ceea ce face. Este deja convins că
din traduceri nu se câştigă decât bani pentru a-şi duce viaţa de azi pe
mâine, dar intenţionează s-o ia aşa berbeceşte înainte după cum îi
dictează sufleţelul. Şi zău că face bine. Nu doresc să-l influenţez în nici
un fel, important e să calce apăsat pe drumul destinului său.
- Te rog să accepţi o întrebare mai lungă, fac asta de dragul
textului (re)descoperit recent pe blogul lui Vasile Gogea. I.L. Caragiale,
într-o scrisoare publică, tipărită în Universul din 17 aprilie 1909, care
dădea un răspuns, în fapt, la o scrisoare, publicată în acelaşi loc, a lui
Al. Vlahuţă, spunea următoarele: “Dacă bietul Eminescu ar trăi şi ar
veni să-mi ceară o povaţă, iată ce i-aş spune din toată inima, fără un
moment de ezitare: Foarte cuminte te-ai gîndit, amice! Bine că te-ai
convins, în fine, la vîrsta matură, de inutilitatea socială a literaturii! Vrei
să faci ceva mai serios şi mai demn de un bărbat pentru patria ta? Te
felicit… Intră în luptă cu toată ardoarea, cu toată încordarea de care eşti
capabil!… (…); nu aluneca să compari realul posibil cu idealul etic! nu
uita că o generaţie este un derivat istoric, care a moştenit păcate şi va
lăsa păcate de moştenire! nu despera de îndreptarea relelor materiale şi
de cucerirea unei stări mai bune de omenie şi de dreptate! Nu te uita în
lături, ci tot înainte, cu ochii ţintă la drapel, mergi fără şovăire cu aceia
care-ţi par mai vrednici să ajute progresului patriei!…” Cum comentezi
68