revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

S-o ştergi spre munţi şi nu privi-napoi,
Oraşului îi vine ca mănuşa
Gomora asta cu pereţi cu ploi,
N-a fost nicicând mai răcoroasă oaza,
Când repetându-se-nfloresc salcâmii...
Şi groaza este că lipseşte groaza!
Un vierme blând
Un vierme blând în iadul de mătase,
În bucuria altora se-mbracă,
În sărbători străine se-nfăşoară
Când ziua lui nu-i blândă şi nici dulce,
Netremurând în frigurile iernii,
Se-mbracă-n veseliile stârnite,
Cum mierea vrea ştiindu-se amară
În îndulcirea gurii să se culce.
Că numai haina asta încălzeşte
Şi apără de nopţile deschise,
Când totul este numai scrum mocnit,
El se-nveleşte-n bucurii trezite,
În iarna dintr-un miez de-nflăcărare,
În care nu-i nici noapte, nici lumină,
Nici ardere şi nici înfrigurare,
Se înfăşoară în mirări şi nume,
Într-o lumină caldă se-nvârteşte,
Cu tot cu ziduri şi cu tot cu lume.
145