revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Universitare. Frecventam biblioteca de multe ori doar ca să îl pot întâlni.
M-am apropiat de domnia sa. Mi-a publicat poeme, proză şi eseuri în
revista „Feed Back” vreme de câţiva ani buni, ca ulterior să mă invite să
fac parte din echipa redacţională unde, trebuie să recunosc, am avut
multe satisfacţii. Prin intermediul lui am ajuns la bogata bibliotecă a
poeţilor optzecişti, ba chiar pe mulţi aveam să-i cunosc şi fizic,
participând la festivaluri naţionale sau colocvii literare. Tot de la el am
aflat că prin anii `80 în România existau aproape 400 de poeţi. Desigur,
nu toţi au rămas pe baricade. Cât despre impactul cu literatura generaţiei
`80, daţi-mi voie să vă spun, a fost unul uriaş. După ce am terminat
facultatea m-am apucat, ca autodidact, să citesc cam tot ce pot cuprinde
din literatura optzecistă (şi încă nu am terminat, chiar dacă am atins
problema şi în teza de doctorat „Semiotica limbajului poetic postmodern”
susţinută public anul trecut). Am cumpărat din anticariate şi librării sute
de volume de poeme, de proză, dar şi de istorie şi critică literară. În
biblioteca lui D. Corbu am găsit volumul lui Cărtărescu despre
postmodernism, volumul lui Muşina, „Antologia poeziei Generaţiei `80”,
precum şi literatura bogată a filosofilor postmodernişti, Derrida, Lyotard,
Hasan, Vattimo, Eco etc. Personal am redactat în ultimii ani peste 300 de
pagini de note literare cu privire la poezia generaţiei optzeci, note pe care
voi încerca să le adun, în viitor, într-un studiu de amploare.
- Cum caracterizaţi, pe scurt, literatura generaţiei 80 în cadrul
mai larg al literaturii române?
- În ciuda faptului că România a fost un stat blocat din punct de
vedere literar vreme de câteva decenii – referirile pe care le fac sunt
stricte la perioada comunistă – optzeciştii au reuşit, odată cu libera
circulaţiei în Occident din anii `90, să recupereze şi chiar să se alinieze la
literatura vremurilor de azi. Deşi, trebuie să recunoaştem, sunt şi semne
clare care ne arată că, în comparaţie cu literatura americană bunăoară,
literatura română actuală se află în jurul esteticilor lui O`Hara sau
Bukowski, adică tot cu un fel de „pas în urmă”. Dar eu mă întreb:
literatura are nevoie de competiţie şi catalogare istorică? Poate din
unghiul de vedere al unei cercetări filologice, istorice sau sociologice
situaţia pare relevantă, dar pentru autorul ca atare nu cred că are
relevanţă, decât dacă acesta priveşte actul scrierii ca pe un exerciţi
intelectual. Or, fără pic de har, fără puţină nebunie, blestem şi înclinaţie e
cam greu să pătrunzi în inima lectorului comun. Faptul că o marte parte a
scriitorilor optzecişti a avut contact cu Occidentul – prin intermediul unor
burse, conferinţe sau vacanţe literare – i-a determinat pe mulţi să vadă
locul literaturii române în contextul global. Unii au înţeles locul literaturii
române şi „au adus de afară” cărţi „la modă”, programe estetice, noi
tipuri de limbaje literare pe care, încet, le-au inserat în lucrările personale
31