revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

ajunsese la concluzia că numai literatura nu fusese falsificată încă, pînă la
el.
Mai mult, apăru în public o femeie care susţinea că are un copil cu Toma,
un băieţel, care fu plimbat pe la toate televiziunile dornice de publicitate
ieftină. Copilul ar fi fost conceput după o serată literară cînd spiritele
lenevoase împinseseră trupurile spre pat. Fusese şi o beţie la mijloc, a
plusat femeia. Însă un reprezentant al Organizaţiei Scriitorilor ieşi în
public şi făcu o demonstraţie logică, bazată pe acte, că femeia nu e decît
o escroacă, că nu doreşte decît să pună mîna pe moştenirea scriitorului.
Cînd se născuse copilul, Toma era dispărut din atenţie şi din ţară de mai
bine de zece luni. Or, se ştie, de la Alexandru Macedon încoace nici un
prunc nu se născuse la aşa termen. Mai mult, Organizaţia Scriitorilor ceru
ca femeia să fie decăzută din drepturile ei asupra copilului pentru
expunerea acestuia în public în contexte nefireşti.
Proprietarul casei lui Toma, cel care îl văzuse ultimul în timp ce îi
număra banii în palmă, hotărî, chinuit de vise urîte şi de insinuările
vecinilor, ale cunoştinţelor dar şi ale poporului de jurnalişti, să cedeze
imobilul Organizaţiei Scriitorilor pentru a o transforma în muzeu. Cum
nu apucase să modifice mai nimic din ordinea interioară a casei, cum
Toma renunţase la absolut totul din interior lăsînd toate obiectele
încremenite, muzeul se configură imediat. La inaugurarea muzeului veni
preşedintele Academiei şi preşedintele Organizaţiei Scriitorilor care
recunoscură unanim că e vorba de un eveniment. Preşedintele
Organizaţiei Scriitorilor spuse textual, în încheiere:
- Putem spune, de azi, că Toma Penescu s-a întors acasă.
Lumea aplaudă. Emoţia îmblînzi şi nourii de deasupra, care lăcrimară,
dar pe furiş.
7.
După Helga, a doua persoană cu care Toma a comunicat altfel pe insulă a
fost Oranka. Cine era Oranka? Era greu de precizat. Era deopotrivă vraci
şi artist.
Părea să fie preot al unei biserici secrete, dar şi un judecător nemilos al
tuturor divinităţilor.
Oamenii de pe insulă nu ştiau dacă e bine să fii văzut cu el, sau să-l
ocoleşti. Copiii îl căutau, dar aceştia devenind mari îşi sfătuiau proprii
copii că nu e bine să stea alături de Oranka. De ce? Era dificil de spus.
Nimeni nu putea să spună dacă era tînăr sau bătrîn, pentru că toţi îl ştiau
pe Oranka la fel, de cînd făcuseră ochi pe lumea asta.
Îl credeau bolnav, dar nimeni nu putea preciza de ce boală ar suferi şi
dacă boala lui făcea cu adevărat rău cuiva.
88