revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

– Nu dormi, tăticuţule, văd că citeşti o carte.
Citeşte o carte, desigur, bancul ăla subtil-cretin. Andreea nu
citeşte, n-are ce învăţa din cărţi, în afară că e o femeie pe care nu e bine
s-o laşi singură nici când eşti lângă ea. E ca o târlă de copii care trebuie
distraţi şi ţinuţi sub supraveghere totodată, să nu facă tâmpenii. Andreea
se plictiseşte repede şi-i mereu gata să facă nefăcute.
– Andreea, te mănâncă-n cur?
– Hai sictir, tăticuţule, nu fi porc!
– Poţi să taci? Înţelege: n-am nici un chef de glume proaste.
Trebuie să mă gândesc. Trebuie s-avem grijă ce facem, că ne ia dracu’!
– Ce să ne mai ia, că ne-a şi luat. Suntem pe drumuri, am rămas
pe drumuri...
– Andreea, taci!
– Mi s-a părut c-ai adormit şi-am zis să te-nveselesc. Să nu te
tragă la noadă.
– Tupeistă şi inconştientă, ca-ntotdeauna!
Ea şopti sâsâit:
– Mă lingi în pissszzz...
– Poţi să te lingi şi singură, oh, vai de capul nostru!
– Uh, eşti plictisit, tăticuţule... Relaxează-te, vino-ţi în fire, nu ie
chiar atât de negru dracu’ ăsta care ne-a luat.
Adevărul e că glumele şi porcăriile ei chiar îl plictisesc.
Altminteri, n-ar avea motive de plictiseală. Doar că se concentrează
încercând să recunoască locurile. Pe lângă că se călătoreşte ceva mai
repede decât pe vremea tinereţii lui, efortul concentrării pare să scurteze
şi el drumul. Timpul are totodată altă consistenţă decât pe vremea
tinereţii lui, care dă şi plictisului altă consistenţă. Şi felul de a se plictisi
al femeilor este cu totul altul decât în urmă cu treizeci de ani. Îi e cât se
poate de limpede că Doiniţa era muncită de alt soi de draci decât
Andreea. Nu neapărat fiindcă arătau diferit, ci în primul rând din pricina
consistenţei timpului, despre care Robert e sigur că l-a schimbat şi pe el,
mai mult decât să-l schimbe, îmbătrânindu-l, scurgerea celor treizeci de
ani.
E o părere, o iluzie, dar altceva n-are la-ndemână. Timpul
debilizat, fragilizat, diluat, se contopeşte cu vederea lui, devorând
peisajul din fuga microbuzului, dimpreună cu lumina mare, însorită, care
hrăneşte părerea şi iluzia: câmpuri de pârloagă cu ierburi mari, încâlcite
printre tufe de ciulini, câmpuri de semănături abia înverzite, iazuri şi
cursuri de apă curgătoare traversate peste poduri de şosea, liziere de
pădure şi dealuri, case singuratice şi crâmpeie de sate răzleţite peste zare,
silozuri şi ruine de grajduri ale fostelor CAP-uri, balastiere înconjurate de
grămezi mari de nisip şi pietriş, ziduri de hale de producţie în paragină,
36