revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Toma a vrut să-l îmbrăţişeze pe Oranka, atît de dor îi fusese de el, fără
să-şi dea seama, însă Oranka se subţie ca o rază care se contopeşte din
dragoste cu pămîntul. Toma se trezi că îmbrăţişă pămîntul.
22.
Aşa îl găsiră, cu faţa la pămînt, cei care veniseră cu ultimile precizări în
ceea ce privea cazul său. Erau două persoane din Consiliul Critic, pe care
le cunoscuse şi cu alte prilejuri. Erau un bărbat şi o femeie, deşi ceva din
fiinţa lor le ştergea diferenţele. Erau îmbrăcaţi în clauni.
Îi întrebă de ce sînt îmbrăcaţi aşa ...?
Pentru ca sentinţele să nu pară dureroase, trebuie să fie ceva vesel în
orice veste proastă, în orice tragedie.
Îl întrebară de nume.
Le spuse numele de Humberto şi cînd încercă să le explice ciudăţenia
atribuirii numelui fiului, tot o substituire în fond, cei doi îl întrerupseră
brutal.
Îl întrebară de documentele personale.
Nu, nu le mai avea, i le furaseră în noaptea aceea ...
Îl întrebară dacă în noaptea aceea fusese sau nu martor la moartea
individului care fusese găsit înjunghiat la marginea oraşului.
Nu, nu fusese martor, deşi în noaptea aceea fusese în compania acelui
individ care îl dusese la cuib, adică în acel loc în care i se furase
identitatea şi banii ...
Ştia că femeia cu care fusese găsit îmbrăţişat la marginea unui cîmp
fusese cea care se presupune că îl ucisese pe individ...?
Nu, nu ştia, dar nici nu îi venea să creadă acest lucru ...
Mai mult, femeia se apără acum spunînd că el îl omorîse pe acel individ,
după ce conveniseră ca femeia să meargă cu dînsul pentru o sumă de
bani, după care se răzgîndise iar bărbatul gelos a reacţionat iar dînsul l-a
lovit, după cîte s-ar părea, chiar cu cuţitul victimei. Poate că a fost şi
autoapărare, dar lucrurile acestea se vor clarifica, după mărturia lui ...
Nu, nu era adevărat, el doar se rătăcise, cînd femeia l-a ajuns din urmă şi
au stat îmbrăţişaţi la marginea cîmpului, ca să se încălzească ... Apoi
Toma încercă să le explice un lucru complicat pe care nu-l mai resimţise
din tinereţe.
Că uitîndu-se la femeia aceea, în timp ce stătea în braţele lui, avea
senzaţia că se hrănea cu frumuseţe. Sau cu tinereţe? S-ar putea să fie
acelaşi lucru.
Frumuseţea unei femei e ca o hrană fizică. Se poate verifica.
Frumuseţea cealaltă, a sufletului, e ca aburul, ca mirosul, le simţi, dar nu
le poţi defini un contur. Apoi le explică celor care îl anchetau că pe
lumea asta sînt oameni care flămînzesc continuu după frumuseţe. Artiştii,
118