revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Acum șobolanul electric cuibărește în pieptul
pustiu. Sub sânii palpitând altădată de atingeri
Și totuși în camera asta se aude foșnet de aripi.
- Există o gagică cu cizmele roșii
în dosul barului de noapte al lui
Antonio. Are bulanele reci și face
sex oral pentru 10 dolari.
Demult pământul se rotea mai încet. Zilele
erau mai lungi, serile cădeau pe un peron
ca niște lampioane imponderabile. Depărtarea
prefăcea trenurile în vulpi albastre. Mergeai
printre copaci ca printre foste iubiri.
- Există zornăitul cavernos al lanțurilor
de ancoră pe turnichete.
Și nu mai e timp pentru Claudia Milaroza să
vadă filmul acela cu eșarfe fluturând peste
rigole și berlinete, filmul artistic în care ea
a jucat atât de credibil rolul mai multor
personaje modeste. - Există radiotelegrafistul care transmite
regulat, navelor aflate în larg,
lista scrisorilor sosite la Agenția Paukner
în alfabetul Morse.
Vine demonul galben în salon. Surâde. Îți ascultă sângele
prin tinichele. Brusc vezi pleava cutreierându-ți
anii. Brusc răsar în aer păpuși bucălate. Fac
piruete. Fac reverențe. Fac gesturi obscene.
Zboară deasupra pieptului tău. Te întreabă
dacă le vezi, dacă le auzi și ce mai ții minte
din viața ta.
- Există jăratecul prietenos
al unui muc de țigară licărind în beznă
pe coverta pescadorului.
Zâmbești. Îngerul tău pricăjit tace și zâmbește și el
într-un colț. Și-ți amintești: era o căldare cu apă.
Aștepta singură pe marginea drumului în locul cerșetorului
orb. Demult într-o dimineață de toamnă. Se clătina
imperceptibil. Un epilog la o secundă de grație.
Când noaptea stivuiește lingouri,
când timpul furnicii se varsă în pulsarii
când mergi pe stradă și-ți privești umbra pe ziduri
ca pe o floare a hazardului.
223