revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

totuşi, pahar, încăpeau cam cincizeci de picături, echivalentul a treizeci
de mililitri.
Starea de euforie creştea proporţional, la a douăzecea picătură deja
practicantul avea faţa îmbujorată, ochii lucitori. Picăturile de rakiu păreau
să intre direct în sînge şi de aici în creier.
Oranka îi explică lui Toma că rakiul îţi anestezia simţurile, dar fiind în
cantitate mică nu afecta sănătatea celorlalte organe. Explicaţia i se păru
plauzibilă lui Toma.
Toma bea raki cu Oranka la sărbători.
Cea mai importantă era sărbătoarea cîinelui, care avea o origine tare
ciudată şi greu de explicat şi rămăsese de pe urma trecerii englezilor pe
insulă.
Un englez, un militar, din cîte înţelesese Toma, avea un cîine de care era
foarte mîndru, un fox terrier sîrmos, după cît îşi imagină Toma. La un
moment dat cîinele se îmbolnăvi şi stătea trist, trist. Atunci englezul a
plătit copiii de pe insulă şi lor li s-au alăturat destui adulţi să facă toate
giumbuşlucurile să-şi pună măşti de cîini, de pisici ca să-l înveselească
pe bietul patruped. Trei zile a durat acest straniu spectacol, după care
cîinele s-a făcut sănătos. Englezul a plecat bucuros de pe insulă împărţind
toate bunurile sale băştinaşilor, lăsîndu-le la plecare inclusiv colecţia sa
cu sticle de rom şi raki.
La mai bine de o sută de ani de la plecarea englezului şi a cîinelui său,
sărbătoarea cîinelui căpătase proporţii. Tot anul se pregăteau copiii şi
adulţii pentru acest carnaval. Se împărţeau daruri, se derulau spectacole
cu măşti.
Toma Humberto, despre care o să vorbim mai tîrziu, a prins din aer
oportunitatea şi a început să confecţioneze măşti pentru carnaval şi
cîştigă mulţi, mulţi bani.
Ei, dar şi cu banii e o poveste ...! Oranka nu pricepea de ce trebuie să
adune omul bani. Atîta vreme cît lucrurile de bază ni le dă natura sau
Dumnezeu fără nici o plată, de la lumina soarelui la apa cea dulce, de la
miros de floare la peştele din ocean.
Banii, spunea Oranka, ar trebui să fie doar o modalitate de contabilizare a
consumului. Adică toate monedele de ringgit să fie depuse undeva şi
fiecare om să ia cît îi trebuie, după care monedele să se regăsească în
acelaşi loc.
Dacă ar trebui să plătească lumina soarelui, cu ce ar plăti omul?
Dacă ar fi să plătească oceanului peştele pe care îl smulge, cu ce monedă
ar plăti?
Sau andivele, sau fructele de mango, cu ce le-ar plăti omul?
Atunci Toma i-a spus lui Oranka o legendă pe care o descoperi în
ungherele minţii.
91