revista CONT A nr. 9/2012 - Liviu Ioan Stoiciu

Va spune ceva la poliţie?
Nu, nu va spune, a răspuns instinctiv.
O luă din loc, din nou, fără ţintă. Habar nu avea unde era acum, încotro ar
fi trebuit să meargă. Obosise, ar fi vrut să se lase pe iarba neagră, dar
instinctul îi spunea că e periculos.
După vreo jumătate de oră de mers nu ajunsese nicăieri. Mai mult, parcă
se îndepărtase de oraş, nu mai cunoştea nimic. Deodată simţi un foşnet în
spate. Se întoarse, înfricoşat de data asta.
Era femeia care îl întrebase dacă nu vrea puţină dragoste. Se numea
Hazel. Avea o vînătaie proaspătă sub ochiul stîng. Iar pe buza de sus, în
partea dreaptă, o picătură de sînge se închegase, parcă era o buburuză
gata să-şi ia zborul. La un moment dat, sub privirile uimite ale lui Toma,
limba femeii se prelinse printre buze şi înhăţă buburuza roşie. Toma se
înfioră.
Femeia îi spuse că bărbaţii, după ce număraseră banii, care erau destul de
mulţi şi îşi dădură seama că este un cetăţean străin, după acte, hotărîseră
că era mai bine să-l fi omorît, ca să nu aibă necazuri cu autorităţile. Ea se
opusese şi de aceea au bătut-o, ameninţînd-o şi pe ea cu moartea. Fugise.
Norocul lui că nu o luase spre oraş, de unde venise, ci că rătăcise aiurea.
Altfel...!
Altfel?
Da, l-ar fi omorît. Ei încă îl mai căutau, conduşi de individul care îl
atrăsese în cuib. De asta, femeia îi spuse că ar fi mai bine să se
adăpostească în vreo tufă mai deasă, ca să nu fie depistaţi, în
eventualitatea în care ar fi căutaţi şi în acea parte.
Toma se lăsă condus într-o tufă de liliac sălbatic, deasă. Se întinse pe
stratul de frunze şi muşchi. Femeia i se cuibări în braţe, ca să se
încălzească. Adormiră amîndoi, înlănţuiţi. Dimineaţa aşa îi găsi paznicul
de la ferma de zarzavat din preajmă, care condus de cîinii săi depistară
acea statuie a nefericirii. O femeia murdară, cu o vînătaie zdravănă sub
ochi, cu scalpul însîngerat de la o luptă cruntă, plus un bătrîn derutat,
posibil dement, care vorbea fără şir despre o insulă şi despre familia sa
risipită în lume, pe care o căuta, nu au fost cele mai liniştitoare semne
pentru paznicul care îi descoperi. De aceea, acesta anunţă poliţia.
Poliţia, care căuta nişte vagabonzi care se încăieraseră, de la vreo pradă
sau de la vreo femeie sau de la o doză de droguri, veni imediat. Şi asta
pentru că unul dintre vagabonzi fusese înjunghiat mortal. Ceilalţi
fugiseră.
Toma detalie povestea sa, de peste noapte. Femeia care îl însoţea
confirmă jaful. Apoi îi luară în maşina poliţiei şi îi duseră la locul crimei.
Cel ucis era individul care îl condusese pe Toma la cuib. Îl recunoscu
femeia.
115